BEI împrumută primăria Oradea cu 21 mil. euro pentru cofinanțarea unor proiecte din fonduri europene

Știrea a fost publicată miercuri, 20 decembrie 2017, 18:37 în categoria

BEI împrumută primăria Oradea cu 21 mil. euro pentru cofinanţarea unor proiecte din fonduri europene Banca Europeană de Investiții (BEI) a acordat un împrumut de 21 de milioane de euro primăriei Oradea, în vederea cofinanțării unor proiecte din fonduri europene, potrivit unui comunicat al municipalității din Oradea. Valoarea creditului de împrumut este de 21 de milioane de euro, maturitatea contractului fiind de 22 de ani. Dintre aceștia, 4 ani sunt de grație - interval în care nu se plătește decât dobânda, iar 18 ani reprezintă termenul de rambursare a datoriei. Contractul de finanțare prevede o marjă a dobânzii de 0,328% pe an, la care se adaugă rata Euribor la 6 luni, momentan negativă.

’’Banii vor putea fi folosiți pentru proiectele importante care vizează dezvoltarea orașului în anii următori. Clauzele contractului de credit ne permit să modificăm lista proiectelor în funcție de oportunitățile de finanțare din fondurile europene’’, a spus Eduard Florea, directorul economic al primăriei Oradea.

O clauză a contractului prevede utilizarea flexibilă a creditului. În cadrul portofoliului de proiecte sumele pot fi transferate de la un proiect la altul sau chiar pot fi incluse proiecte noi spre finanțare, cu condiția ca proiectul respectiv să facă parte din domeniile eligibile prevăzute în contractul cu BEI. Domeniile eligibile pentru care se acordă această finanțare sunt dezvoltarea spațiilor urbane/reînoirea spațiilor urbane,  eficiența energetică, domeniul energiei regenerabile, al infrastructurii de transport, dar și valorificarea energiei geotermale. Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă credite cu dobândă scăzută pentru proiecte ce se înscriu în linia obiectivelor politice ale UE privind îmbunătățirea infrastructurii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Laurentiu Cotu

0 comments :

Trimiteți un comentariu