Dacă la Uber se poate, de ce nu și la taxi? Propunerea ZF pentru organizarea activității de taximetrie: Toate taxiurile să aibă obligatorie plata cu cardul, să nu se poată refuza cursele. Propunerile cititorilor: să ai sistem de rating, să nu miroasă a shaorma sau țigări, să nu asculte manele

Știrea a fost publicată sâmbătă, 16 decembrie 2017, 14:12 în categoria

Dacă la Uber se poate, de ce nu şi la taxi? Propunerea ZF pentru organizarea activităţii de taximetrie: Toate taxiurile să aibă obligatorie plata cu cardul, să nu se poată refuza cursele. Propunerile cititorilor: să ai sistem de rating, să nu miroasă a shaorma sau ţigări, să nu asculte manele ♦ ZF propune în vederea organizării activității de taximetrie ca toate mașinile de taxi să aibă cititoare de card, astfel încât clientul să poată efectua plata cursei și prin intermediul cardului, iar șoferii care refuză cursele sau care nu dau rest la plata cash să fie sancționați.

În prezent, este un haos total în organizarea taxiurilor, clienții se lovesc de conduita nepotrivită a unor șoferi, de refuzul de a pre­lua unele curse, de imposi­bilitatea de a plăti cu cardul.

„Folosesc doar serviciile  Uber și Taxify pentru că nu trebuie să spui șoferului unde mergi și să vezi apoi dacă îi convine sau nu. La Uber apreciez faptul că nu trebuie să mă asigur că am bani cash la mine sau că nu trebuie să caut să schimb banii la magazine pentru că șoferul nu are rest. Pui cardul în aplicație și contul se debitează automat după fiecare cursă. Plata direct din aplicație este foarte utilă”, spune Simona, angajată într-o companie multinațională din Capitală.

Asociațiile de taxiuri au ce­rut elimi­narea activității fir­melor care nu au licență pentru transport de persoane, 50.000 de transportatori rutieri vor protesta pe 13 decembrie în mai multe orașe din țară și pe 20 decembrie în fața Gu­vernului, potrivit COTAR (Confe­derația Operato­rilor și Transportatorilor Auto­rizați din România).

„Dacă ar exista o cerință să avem pe toate mașinile POS-uri, cititoare de carduri, am dota în două - trei săptămâni taxiurile. La un moment dat circa 2.000 de mașini din Capitală aveau și POS-uri de la diferite bănci, dar la care s-a renunțat, le-am dat înapoi la bănci pentru că șoferii au spus că nu plăteau clienții cu cardul. Noi suntem dispuși să dotăm toate mașinile cu cititoare de carduri,  astfel s-ar elibera și bon fiscal, dar trebuie să ne ajute legislația, să existe această prevedere“, a spus Vasile Ștefănescu, președintele COTAR (Confe­derația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România).

Mai mult, el spune că prin lege ar trebui prevăzută o sancțiune pentru șoferii care refuză curse și pentru cei care nu dau restul. „Trebuie să ne ajute legea să organizăm activitatea de taximetrie, până acum nu ne-a ajutat, la Viena taximetriștii au cutii de mărunțiș, tot prin lege suntem de acord ca taximetriștii să aibă ținută și voca­bular decente, adecvate calității de transportator“, a mai spus el.

În București funcționează 10.260 de taxiuri, șoferii nu oferă clienților posibili­tatea plății cu cardul, mai mult, la plata cash mulți nu dau restul și nici nu elibe­rează bon fiscal. De cele mai multe ori cli­enții sunt puși în fața unei negocieri cu șo­ferul de taxi, care solicită o anumită su­mă pe cursa solicitată de client, unii taxi­me­triști refuzând inclusiv anumite curse. În țară sunt 60.000 de licențe de taxi în total.

Primăria Municipiului București a anunțat că va impune „reguli clare“ pentru persoanele care practică taxi­metria, operatorii urmând să fie obligați să aibă o ținută civilizată, un limbaj adecvat, mașini curate și care să garanteze siguranța cetățenilor. Gabriela Firea, primarul Capi­talei, a anunțat recent că vor circula prin București numai taxiuri autorizate, după ce asociațiile de taximetriști licen­țiați au cerut elimi­narea concurenței practicate prin sistemele de aplicații online. Oficialii Uber au transmis că serviciile de carsharing, de taxi și transportul în comun constituie, împreună, soluții care pot duce la reducerea aglomerației, a poluării și pot rezolva problema parcărilor din București și că peste 350.000 de bucureșteni se bazează pe Uber pentru drumurile zilnice iar mii de șoferi parteneri fac un venit în plus prin intermediul aplicației și contribuie astfel la bugetul public. Serviciile Uber au fost definite și reglementate diferit de taxi în multe alte țări, precum SUA, Marea Britanie, Franța, Portugalia sau Estonia. În București, peste 15% din utilizatorii Uber sunt turiști, potrivit Uber.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu