Infrastructura de schi din România: doar o pârtie are o lungime mai mare de 4 kilometri

Știrea a fost publicată sâmbătă, 16 decembrie 2017, 14:12 în categoria

Infrastructura de schi din România: doar o pârtie are o lungime mai mare de 4 kilometri Domeniul schiabil din România este format din 189 de pârtii omologate, ce au  o lungime totală de 164 de kilo­metri, dintre care două pârtii autorizate în acest an, însă care nu sunt omologate, potrivit datelor transmise către ZF de oficialii Ministerului Turismului.

Dintre acestea, doar 55 de pârtii din țară au o lungime de peste un kilometru, doar două pârtii au peste trei kilometri lungime și una singură sare de 4 kilometri lun­gime, arată datele din baza Ministerului Turis­mu­lui. Cele mai multe pârtii sunt foarte scur­te și așteaptă nin­sorile dat fiind că nu dis­pun de tunuri de zăpadă.

Cele două noi pârtii autorizate de minister în acest an sunt pârtia de pe Dealul Cocoșului din Bistrița, cu o lun­gime de 1,2 kilometri, o investiție de 5 milioane de euro făcută de autoritățile locale, pârtie care nu a fost încă omologată și pe care nu se poate schia. O altă pârtie autorizată de minister este din județul Bihor, potrivit oficialilor ministerului. În acest an, bugetul ministerului pentru domeniul schiabil s-a ridicat la circa 17 milioane de lei, bani alocați pentru lucrări de modernizare la domeniul schiabil din Voineasa (Transalpina), Câmpu­lung Moldovenesc și stațiunea Borsec.



0 comments :

Trimiteți un comentariu