SUA au câștigat de la Tokio, atât după numărul medaliilor de aur, cât și al numărului total de medalii câștigate. Pentru China, aflată pe locul doi, există o sursă de consolare: o performanță aproape perfectă la tenisul de masă.
În opinia lui Tom Orlik, editorialist la Bloomberg, succesul Chinei în sport dezvăluie ceva important privitor la ascensiunea economică a acestei țări. În ochii occidentalilor, mașinăria care produce staruri în tenisul de masă pare profund disfuncțională. Și totuși, China continuă să câștige aurul la acest sport? Cum? După cum este cazul și cu economia țării ca întreg, deși minusurile sunt reale, plusurile le depășesc, scrie Orlik.
Într-un final, în tenisul de masă ca și în dezvoltarea națională poate că succesul depinde de câțiva factori esențiali, cum ar fi dimensiunea, planning-ul, stimulentele. Când o țară vede acești factori lucrând în favoarea ei, dezavantajele din alte domenii devin mai mult sau mai puțin importante, potrivit editorialistului Bloomberg.
China va planifica deja cum să obțină cele mai multe medalii de aur la următoarele jocuri din 2024. Același lucru ar putea fi valabil și în ceea ce privește obținerea titlului de cea mai mare economie a lumii, scrie Tom Orlik. Riscurile la adresa economiei chineze se acumulează în a doua jumătate a acestui an, creșterea urmând să încetinească în timp ce presiunile inflaționiste sunt în creștere, umbrind perspectivele legate de stimulentele lansate de banca centrală a țării, scrie Bloomberg.
Un raport recent indică o reluare a creșterii prețurilor de producător la 9% în iulie pe fondul avansului prețurilor materiilor prime, în timp ce prețurile de consum, care nu includ alimentele și energia, au atins cel mai ridicat nivel din 18 luni.
În același timp, răspândirea tulpinii delta a coronavirusului amenință perspectivele China, Goldman Sachs și JPMorgan Chase reducându-și proiecțiile de creștere pentru trimestrul al treilea și pentru întregul an și anticipând noi măsuri de relaxare din partea băncii centrale a țării.
Ultimele evoluții reprezintă o nouă problemă pentru strategi, care au promis deja susținere fiscală și monetară pentru economie în a doua jumătate a anului.
În timp ce unii economiști văd riscurile legate de inflație limitând spațiul de manevră al băncii centrale, mulți consideră mediul nesigur privind creșterea drept un motiv mai important de îngrijorare, noi măsuri de relaxare putând urma.
Ultimele date comerciale indică de asemenea o temperare a cererii mondiale, un alt obstacol în calea creșterii economiei chineze. Creșterea exporturilor a încetinind la 19,3% în iulie, sub estimări.
Ce dezvăluie medaliile câștigate de China la tenis de masă despre forța acestei economii?
Știrea a fost publicată marți, 10 august 2021, 03:17 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu