PIB-ul, mai mult ca oricare alt indicator, a ajuns să echivaleze cu prosperitatea națională și nivelul de trai. Acesta este folosit în diverse formule pentru a compara țările între ele și prezentul cu trecutul din punctul de vedere al evoluției economice și al prosperității.Însă PIB-ul nu reflectă multe aspecte importante, scrie Noah Smith, editorialist Bloomberg. Acesta nu ia în considerare timpul liber și toate activitățile pe care oamenii le fac în afara joburilor. Alții remarcă faptul că este ignorată și problema inegalității. Câțiva au sugerat ca PIB-ul să fie dublat de indicatori ai fericirii naționale.
Noah Smith atrage însă atenția asupra unui aspect considerat de acesta mai prozaic și mai plictisitor, dar mai subtil și mai periculos: PIB-nul nu ia în considerare diferențele de calitate. Iar acestea pot fi considerabile. O componentă a PIB este consumul. Indiferent dacă plătești 500 de dolari pe un telefon de calitate sau unul mai slab, adaugi aceeași valoare de 500 de dolari la PIB, însă consumatorii obțin probabil mai multă utilitate din produsul de calitate superioară.
Japonia în general oferă un bun studiu de caz cu privire la modul în care diferențele de calitate pot trece neobservate în statistici. Statistic, Japonia este considerabil mai săracă decât SUA.
Există însă o mulțime de moduri în care datele statistice nu captează modul în care viața din cele două țări diferă. Unele sunt genul de lucruri care nu sunt niciodată măsurate în statisticile economice, altele reprezentând însă diferențe care țin de calitatea bunurilor și serviciilor pentru care oamenii plătesc, lucruri pe care PIB-ul ar trebui în mod ideal să le măsoare, dar nu o face.
Economiștii pot recurge la paritatea puterii de cumpărare, însă PPP tinde să nu ia în calcul o mulțime de diferențe de calitate. Economiștii pot ocazional încerca să folosească o tehnică mai sofisticată, denumită estimarea hedonică, care încearcă să determine cât sunt oamenii dispuși să plătească pentru anumite caracteristici ale unui bun sau serviciu, și mai apoi analizează modul în care aceste caracteristici se schimbă în timp.
Însă această metodă poate trece cu vederea multe aspecte importante. Chiar atunci când funcționează, metoda este mai utilă în compararea PIB-ului în timp în cazul unei țări individuale decât pentru compararea țărilor.
Astfel, deși PIB-ul este un bun indicator al diferențelor economice majore dintre țările bogate și cele sărace, scrie editorialistul Bloomberg, acesta nu este foarte util în compararea adevăratei bunăstări a diferitelor țări în stadii similare de dezvoltare.
Dacă vrei să afli dacă Japonia, SUA, Germania, Coreea de Suds sau alte țări dezvoltate sunt cu adevărat mai bogate, nu te poți uita pur și simplu la PIB-urile acestora. Trebuie de asemenea să trăiești acolo și să-ți dai seama singur, scrie Noah Smith.
0 comments :
Trimiteți un comentariu