Alimentul care, dacă este consumat săptămânal, crește IQ-ul copiilor și îi ajută să doarmă mai liniștiți

Știrea a fost publicată duminică, 14 ianuarie 2018, 21:57 în categoria

Alimentul care, dacă este consumat săptămânal, creşte IQ-ul copiilor şi îi ajută să doarmă mai liniştiţi Copiii care consumă pește în fiecare săptămână dorm mai liniștit și au un IQ mai ridicat, arată un nou studiu, potrivit The Telegraph.

Cercetătorii de la Universitatea din Pennyslvania, Statele Unite, susțin că părinții ar trebui să ia în considerare schimbarea alimentației celor mici în loc să piardă nopțile așteptând ca aceștia să adoarmă.

Studiile anterioare au demonstrat că acizii grași omega-3, care se regăsesc în pește, pot îmbunătăți inteligența și somnul, ceea ce poate duce la o îmbunătățire a IQ-ului. Dar, este prima dată când cele trei elemente sunt conectate într-un studiu.

Cercetătorii cred că somnul îmbunătățit de omega-3 este factorul care influențează IQ-ul, mai mult decât acizii grași în sine.

„Dacă părinții adoptă acest tip de alimentație pentru copilul lor, ar putea fi mult mai ușor să îi pună la culcare”, spune Profesorul Adrian Raine.

Pentru a efectua acest studiu, cercetătorii au întrebat 541 de elevi, cu vârste cuprinse în intervalul 9-11 ani, să completeze chestionare cu privire la cantitatea de pește pe care aceștia o consumă, iar apoi le-a fost măsurat IQ-ul. În final, părinții acestor elevi au fost chestionați cu privire la calitatea somnului copiilor lor.

Echipa de cercetători a descoperit că acei copiii care mănâncă pește în fiecare săptămână au un scor IQ mai mare cu 4,8 puncte, decât cei care mănâncă rar sau niciodată. Cei care mănâncă pește cel puțin o dată pe lună, au un scor mai ridicat cu 3,3 puncte.

Oamenii de știință recomandă includerea peștelui în alimentația copilului începând cu vârsta de doi ani, iar apoi să fie sporit consumul de-a lungul timpului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu