ASF somează Romcab să publice contractele de peste 50.000 de euro. Zoltan Prosszer, fost șef al Romcab, amendat cu 15.000 de lei. Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanțelor și fost președinte Romcab, amendă 13.000 de lei

Știrea a fost publicată joi, 11 ianuarie 2018, 23:07 în categoria

ASF somează Romcab să publice contractele de peste 50.000 de euro. Zoltan Prosszer, fost şef al Romcab, amendat cu 15.000 de lei. Sebastian Vlădescu, fost ministru al finanţelor şi fost preşedinte Romcab, amendă 13.000 de lei Autoritatea de Supraveghere Financiară  (ASF), supraveghetorul pieței de capital din România, somează  producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureș, în insolvență din februarie 2017, să publice toate contractele de peste 50.000 de euro în condițiile în care ultima inspecție fiscală a scos la iveală contracte peste această  valoare, se arată  la bursă. ASF menționează că este vorba de contracte de subînchiriere, închiriere utilaje, cesiune, fideiusine și consultanță.

Totodată ASF a decis amendarea lui Zoltan Prosszer, fost șef al Romcab iar în prezent administrator special, cu suma de 15.000 de lei. Autoritatea l-a amendat și pe Sebastian Vlădescu, fost președinte al companiei, cu 13.000 de lei.

Romcab Târgu-Mureș (MCAB), companie care și-a cerut insolvența la începutul anului, a publicat abia la începutul lunii decembrie ra­portul financiar aferent primelor șase luni în condițiile în care își asumase prin calendarul de co­municare financiară pentru 2017 să prezinte situația aferentă primului semestru pe 16 august.

Producătorul de cabluri a ra­portat venituri din vânzarea de produse finite de 60,9 mil. lei în primul semestru, minus 84% și a trecut pe pierderi de 36,9 mil. lei, față de un profit de 16 mil. lei. Veniturile din vânzarea de mărfuri au scăzut cu 99%, la doar 791.000 de lei.

Compania explică scăderile din vânzări pe măsura restrân­gerii activității, însă nu oferă mai multe detalii cu privire la acest aspect. „Vânzări în scădere im­por­tantă pe măsura restrângerii activității“, este prima și singura explicație a Romcab cu privire la declinul vânzărilor.

Pe de altă parte cheltuielile cu mărfurile s-au redus cu 99,5%, la doar 396.000 de lei. „Cheltu­ilelile strict legate de materii prime și materiale au înregistrat o scădere la fel de vizibilă datorită scăderii vânză­rilor.“ Cheltuielile cu personalul s-au menținut la un nivel similar cu cel înregistrat în perioada precendentă, la 14,6 mil. lei. Compania a avut pierderi de 36,8 mil. lei față de un profit net de 16 mil. lei în primul semestru din 2016. „Pierderea netă a fost influențată nesemnificativ de costurile financiare nete în valoare de 1,41 mil. lei.“

ZF a scris că două companii care au creanțe de 115.000 de lei de la Romcab Târgu-Mureș solicită intrarea în faliment a companiei pe motivul că datoriile au fost făcute după ce producătorul de cabluri a intrat în insolvență. Cererile celor două companii sunt programate a fi soluționate la Tribunalul Mureș pe 7 de­cembrie.​



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu