Cei mai bogați antreprenori români de la Bursă au acțiuni în companiile lor care valorează un miliard de euro

Știrea a fost publicată miercuri, 31 ianuarie 2018, 00:12 în categoria

Cei mai bogaţi antreprenori români de la Bursă au acţiuni în companiile lor care valorează un miliard de euro Cei mai bogați antreprenori prezenți pe piața de capital românească au un portofoliu cumulat de acțiuni de 4,6 miliarde lei (1 miliard euro), plutonul fiind condus de Zoltan Teszari, fondatorul companiei telecom Digi, cu o avere pe bursă de 2,1 miliarde lei, urmat de Radu Dimofte (802 milioane lei), deținător al unei participații de 43,67% din Sphera Group plus 48% din Practic București, și Horia Ciorcilă (443 milioane lei ), unul dintre membrii fondatori și președinte al Băncii Transilvania.

Spre comparație, averea statului pe bursă este în jur de 5 miliarde euro, echivalentul a 25% din valoarea cumulată a tuturor emitenților locali.

Valoarea medie a unui portofoliu deținut de unul dintre cei 31 de mari antreprenori de pe bursa de la București este de 149 milioane lei, însă mediana, mai potrivită într-un asemenea caz, este de 14,5 milioane lei, reprezentând deținerea cu care figurează investitorul de la jumătatea seriei date.

Listările mari din ultima vreme (MedLife, Digi, Sphera Group) au adus mai mulți antreprenori în clubul milonarilor de la bursă, ba chiar plasându-i în fruntea clasamentului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

0 comments :

Trimiteți un comentariu