Pentru România, contextul anului trecut a fost cel mai bun, atât din punct de vedere macroeconomic, cât și geopolitic, crede Florin Vasilică, partener și head of transaction advisory services în cadrul companiei de audit și consultanță EY. Acest lucru s-a reflectat și în piața de fuziuni și achiziții care a crescut, atât în volum, cât și ca valoare medie.„Niciodată în ultimii 100 de ani nu s-a aflat piața locală într-o conjunctură mai favorabilă. Ca întotdeauna, există și puncte de procupare la nivel macroeconomic - venite în principal din sectorul fiscal, dar și din relația cu Uniunea Europeană“, spune executivul.
„Există lichidități în piață, iar acest lucru s-a văzut și în piața de M & A. Mă feresc să dau cifre pentru că multe dintre tranzacții nu au valoarea publică, iar informațiile sunt limitate. Este greu să faci comparații.“
0 comments :
Trimiteți un comentariu