Ce spune Eugen Teodorovici despre acuzațiile lui Ilan Laufer la adresa președintelui Klaus Iohannis

Știrea a fost publicată marți, 20 noiembrie 2018, 22:29 în categoria

Ce spune Eugen Teodorovici despre acuzaţiile lui Ilan Laufer la adresa preşedintelui Klaus Iohannis Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, marți seara, că președintele Klaus Iohannis ar trebui să răspundă cât mai repede la acuzațiile făcute de Ilan Laufer.

„Domnul președinte dovedește, foarte clar, cu intenție sau fără sau din neștiință sau alte cauze, să dă peste cap agenda întregii țării, fâcând astfel de respingeri, la propuneri pertinente ale Partidului Social Democrat de schimbare a unor colegi miniștri, fără să argumenteze, dincolo de decizia Curții de a face acest lucru, moral față de votul dat de români, pentru partid, pentru alianță, pentru Guvern. Ar fi de bun simț ca domnul președinte să răspundă la acestor acuzații, destul de grave. Până acum, astfel de acuze aduse unui președinte de stat n-au mai fost făcute. Sunte extrem de grave. Dacă ele se confirmă, sunt conotații dincolo de granițele acestei țări. Deja suntem, fără să vrem, parte dintr-o dispută la nivel internațional, se duce dincolo de granițele acestei țări”, a afirmat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la TVR.

Ministrul Finanțelor a mai spus că sunt acuze față de care președintele ar trebui să răspundă cu argumente, chiar în această seară, dar cel mai probabil nu le are.

„Sunt acuze la care domnul președinte, nici dacă își dorește nu poate să răspundă în această noapte. Nu are argumente. Aici, nu mai este vorba de președinte, ci de instituția prezidențială”, a subliniat Teodorovici.

De asemenea, oficialul de la Finanțe a reamintit de faptul că Iohannis și Angela Merkel au discutat să nu fie mutată ambasada României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

„De fiecare dată exportăm astfel de discuții în extern (…) cu implicații asupra imaginii. (…) Cu astfel de afirmații, practic, Constituția nu mai este ceva la care să se raportezi”, a mai spus Teodorovici.

Ministrul Finanțelor a susținut că, în momentul în care a depus, marți, jurământul pentru un nou mandat de ministru, chiar s-a gândit ce rol mai are Constituția.

Ilan Laufer a declarat, într-o conferință de presă susținută marți la sediul PSD, că refuzul președintelui Klaus Iohannis de a îl numi la Ministerul Dezvoltării este un act antisemit, anunțând că va face plângere împotriva acestuia la CNCD.

„Această decizie, ceea ce este neconstituțional. Consider că refuzul președintelui Iohannis în ceea ce mă privește este un nou act de antisemitism. Așa cum se știe, dl Iohannis a avut mai multe ieșiri împotriva evreilor și declarații antisemite, a refuzat numirea unul ambasador, dorind să saboteze relația româno-israeliană. Prin interpuși a acționat, printr-o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Am informații certe că ar trebui să mă aștept la aceșai mod de acțiune, mai exact un dosar penal care se pregătește la comanda președintelui. Domnul Iohannis i-a promis Angelei Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Israel", a afirmat Ilan Laufer, într-o conferință de presă susținută marți la PSD.

Acesta a mai anunțat că îi va face o plângere șefului statului la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD).



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina Botezatu

0 comments :

Trimiteți un comentariu