România este unul dintre cei mai mari producători de vin din Europa și chiar la vârful clasamentului mondial (locul 13), însă dincolo de granițele țării, numele nu are același ecou ca pe piața locală. Mulți consumatori de vin nu știu prea multe despre România și locul său în industria licorii lui Bacchus, iar cei care știu, percep piața locală ca pe un producător ieftin și de volum. Prea puțini sunt cei care știu istoria vinului românesc sau faptul că în ultimii ani au apărut tot mai multe crame butic, cu vinuri premium, vinuri ce pot sta la aceeași masă cu nume internaționale. România face parte din lumea foarte veche a vinului, alături de state precum Georgia care și-a creat deja un renume mondial.Pentru a duce vinurile românești dincolo de granițe și pentru a promova licorile locale peste hotare, compania franceză Gault & Millau a lansat un prim Ghid - “2019 Ghid de vinuri românești”.
Gault & Millau este în lumea gastronomică o etichetă similară numelui Michelin. Compania lansează ghiduri atât pentru restaurante, dar și pentru vinuri, ciocolată sau rom, în funcție de specificul pieței pe care activează. În România grupul a intrat în acest an și a lansat atât ediția celor mai importante restaurante, cât și un ghid al vinurilor românești.
Era începutul anilor ’60 când jurnaliștii francezi Henri Gault și Christian Millau de la Paris-Presse puneau primele pietre la temelia ghidului gastronomic care le poartă astăzi numele. În 1962, cei doi au scos pe piață primul lor ghid gastronomic. Șapte ani mai târziu, cu o echipă extinsă, în trei camere dezordonate de pe strada Montmartre din Paris, printre sticle goale de vin, a luat naștere ideea unei reviste gastronomice lunare, ca o extensie a catalogului. În 1972, a apărut primul ghid sub numele actual de Gault & Millau, care a scos gastronomia franceză din starea de letargie.
Treptat, ghidul a devenit cunoscut în jurul lumii, fiind lansate ediții similare celei din Franța și în Ungaria, Australia, Polonia, Canada. În total, douăzeci de țări din toată lumea s-au înscris pe harta Gault & Millau, iar România este printre cele mai noi nume.
Pentru ghidul vinurilor românești, Gault & Millau a pornit de la peste 1.000 de vinuri de la peste 80 de crame locale. În final au fost selectate 219 etichete pentru degustare, iar din echipa responsabilă cu notarea au făcut parte cinci experți - români și străini - dintre care doi master of wine și un master sommelier. În final, au fost incluse în Ghid 152 de vinuri de la 63 de crame. Au fost alese pentru degustare vinuri care sunt reprezentative pentru soiurile lor, vinuri de la crame mari și mici, care sunt disponibile pentru a fi achiziționate. Au fost notate atât vinurile din soiuri locale, cât și internaționale. Degustarea s-a făcut în semi-blind, cunoscându-se soiul și anul de pe etichetă. Au fost incluse în Ghid vinurile care au primit peste 80 de puncte, cele evaluate între 80 și 83 de puncte fiind considerate POP, vinuri tinere, cu un preț de sub 10 euro. Punctajul maxim obținut de un vin local a fost de 94 de puncte.
Vinurile premiate de Gault & Millau:
Cel mai bun spumant:
Rhein Extra Brut Imperial - Halewood (86 de puncte)
Cel mai bun vin dulce:
Transylvanian Ice Wine 2016 - Liliac (93 de puncte)
Cel mai bun rose:
Har 2017 - Dagon Clan (90 de puncte)
Cel mai bun vin alb multisoi:
Valahorum 2016 - Tohani (90 de puncte)
Cel mai bun Pinot Gris:
Lechburg Pinot Grigio 2016 - Lechburg (90 de puncte)
Cel mai bun Sauvignon Blanc:
Cuvee Petit 2016 - Avincis (89 de puncte)
Cel mai bun Chardonnay:
Anima Chardonnay 2017 - Domeniile Săhăteni, Aurelia Vișinescu (90 de puncte)
Cel mai bun vin alb din soiuri locale:
Diamant 2016 - Villa Vinea (89 de puncte)
Cel mai bun vin alb:
la egalitate Avincis Crâmpoșie Selecționată 2017 - Avincis și Premium Fume 2017 - Budureasca (92 de puncte)
Cel mai bun Shiraz:
Origini Shiraz 2015 - Budureasca (89 de puncte)
Cel mai bun Merlot:
la egalitate Bauer Merlot 2016 - Bauer, Selene Merlot 2017 - Cramele Recaș (88 de puncte)
Cel mai bun Cabernet Sauvignon:
Casa Isărescu Rezerva 2014 - Casa Isărescu (90 de puncte)
Cel mai bun vin roșu multisoi:
Cvartet 2016 - 7arts (93 de puncte)
Cel mai bun vin roșu din soiuri locale - Negru de Drăgășani:
la egalitate Price Știrbey Rezerva Negru de Drăgășani 2016 - Știrbey și Via Marchizului Negru de Drăgășani 2016 - Viile Metamorfosis (90 de puncte)
Cel mai bun vin roșu din soiuri locale - Fetească Neagră:
Cuvee Guy de Poix 2015 - SERVE (92 de puncte)
C
el mai bun vin roșu:
Smerenie 2016 - Crama Oprișor (94 de puncte)
0 comments :
Trimiteți un comentariu