
InnoEnergy are 22 de acționari, printre care se numără de exemplu jucători precum Schneider Electric.
“Ceea ce reiese clar din raportul Clean Air Challenge este că soluțiile inovatoare de transport sunt esențiale pentru combaterea poluării aerului. Priorități în acest sens sunt utilizarea vehiculelor electrice și o rețea interconectată de soluții rapide de încărcare pentru a le alimenta. Sistemele de transport inteligente, cum ar fi trenurile de combustibil hibrid și gestionarea traficului cu ajutorul inteligenței artificiale, sunt, de asemenea, de mare interes pentru piața și din punct de vedere tehnologic”, conform lui Diego Pavia.
Raportul dezvoltat de companie arată că tehnologia ar putea fi utilizată și pentru a automatiza cât mai mult procesul de conducere al mijloacelor de transport pentru a reduce cât mai mult impactul generat de ineficiența inerentă unor factori comportamentali umani.
Pentru a stimula locuitorii din marile orașe să folosească soluții de transport mai eficiente autoritățile ar trebui să ducă și campanii de conștientizare asupra riscurilor generate de smog asupra sănătății, insistă Pavia.
“Poluarea aerului provoacă unul din zece decese la nivel mondial și, deși afectează în mod negativ țările în curs de dezvoltare. În plus, în jur de 400 000 de persoane încă mai mor prematur din cauza poluării aerului în Europa în fiecare an. Iar acest număr nu reflectă milioanele de persoane care nu mor prematur, dar care sunt afectate de boli pulmonare și de probleme cardiace care își pun amprenta asupra calității vieții lor. Poluarea aerului în Europa este cauzată în primul rând de transport și de producerea de căldură. Există diferențe regionale, dar, în linii mari, există încă numeroase orașe europene care nu îndeplinesc recomandările privind calitatea aerului făcute de Organizația Mondială a Sănătății. (...) Sunt necesare politici de susținere pentru a ajuta la depășirea unora dintre barierele cu care ne confruntăm în asigurarea investițiilor și stimularea adoptării tehnologiilor de transport. Există oportunități substanțiale de sinergii între diferite sectoare, cum ar fi transportul, căldura, stocarea și generarea de producerea de energie regenerabilă, dar trebuie să adoptăm o viziune integrată și mai cuprinzătoare și să creăm o politică globală pentru o creștere durabilă. De asemenea, nu este vorba doar de o chestiune care ține de zona guvernamentală și de piață, este nevoie ca societatea să se angajeze și în combaterea poluării aerului: de la companii și de la sectorul public la familii, alegerile tuturor au un impact.”
0 comments :
Trimiteți un comentariu