Consiliul pentru IMM: Jumătate dintre manageri spun că există riscul să concedieze angajați după majorarea salariului mimim; 47% ar suporta o creștere salarială de 50 de lei

Știrea a fost publicată luni, 26 noiembrie 2018, 13:29 în categoria

Consiliul pentru IMM: Jumătate dintre manageri spun că există riscul să concedieze angajaţi după majorarea salariului mimim; 47% ar suporta o creştere salarială de 50 de lei Mai mult de jumătate dintre managerii din IMM-uri (53%) susțin că vor fi nevoiți să concedieze o parte din angajați  în cazul majorării salariului minim, în timp ce 44% spun că productivitatea firmei va fi în scădere, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul pentru IMM, care arată că 74% dintre participanți sunt de părere că firmele vor întâmpina dificultăți după această majorare.

Salariul minim este acum de 1900 lei, iar MInisterul Muncii a creat p

rin ordonanță de urgență măsuri pentru crearea cadrului legal de introducere a salariului

minim

diferențiat.

În ceea ce privește creșterea salarială care ar putea fi suportată de firmă, 47% spun că ar putea acoperi un plus de 50 lei, doar 5,3% declarând sume peste 200 de lei.

În plus, întrebați  “Ce măsuri sunt necesare pentru a se putea asigura creșterea salariului minim?”, cei mai mulți manageri au punctat necesitatea scăderii fiscalității, impozit zero pentru veniturile din salariul minim, stimularea investițiilor și simplificarea birocrației.

De asemenea, 82% dintre participanți nu sunt de acord cu creșterea diferențiată  a salariului minim pe economie la 2.080 lei (cu 9,43%) și la 2.350 lei pentru funcții cu studii superioare și pentru o vechime în muncă de peste 15 ani (cu 23,68%) începand cu 1 decembrie 2018.

Sondajul a fost realizat în perioada 13-23.11 de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și au fost înregistrați 963 de respondenți.

Între timp, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a dat de înțeles săptămâna trecută că salariul minim nu va mai crește de la 1 decembrie, așa cum anunțase prim-ministrul Viorica Dăncilă, majorarea urmând să se realizeze, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019. Teodorovici a indicat că mai este nevoie de „câteva puncte de vedere, avize” pentru majorarea salariului minim. Chestionat dacă salariul minim va fi majorat, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, ministrul Finanțelor a răspuns: „Categoric”.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu