
Suspiciunile sunt că anumiți operatori privați cer Casei Naționale de Sănătate decontarea unor servicii medicale care au fost deja achitate de pacienți.
"Lucrurile, dacă se încalcă în acest fel în zona de sănătate, să fie (sancțiunile -n.r.) foarte dure. Nu poți să te joci cu ceea ce înseamnă sănătatea. Sunt fonduri foarte multe alocate Casei de Sănătate, undeva la șapte miliarde de euro și nu cred că toți acești bani sunt cheltuiți exact cum prevede legea. De asta am întrebat dacă sunt siguri cei de la Casă (Casa Națională de Asigurări de Sănătate -n.r.) că ceea ce decontează se face strict cu respectarea legii. Avem semnale și avem chiar o solicitare din partea Ministerului Sănătății de a verifica acești agenți economici. Este vorba de modul în care acești operatori funcționează, indiferent de patologie", a declarat ministrul de Finanțe.
Eugen Teodorovici a precizat că nu i se pare normal ca agenții economici care oferă asigurări și abonamente medicale să și presteze astfel de servicii.
"Cel care emite aceste asigurări de sănătate nu poate să și presteze. Au abonamente medicale, nici măcar asigurări. Nu (le închid afacerea -n.r.) , pot să opteze pentru una sau alta. Este o chestiune de principiu. Dacă tu ești cel care asigură, cum poți să fii și cel care prestează?Ați văzut, și în zona auto, cei care asigură prepară și mașina? Nu merge pentru că e un posibil conflict de interese între cele două. Eu trebuie să verific dacă cel care a prestat a și prestat acest serviciu pentru că i-l decontez. Întâi am discutat cu ministerul Sănătății și apoi și cu companiile", a completat Teodorovici.
0 comments :
Trimiteți un comentariu