Franța are o lungă tradiție a protestelor gălăgioase și perturbatoare, însă demonstrațiile de amploare din ultimele zile, aprinse de scumpirea motorinei, au ceva rar, și periculos, pentru președintele Emmanuel Macron. La fel ca mișcarea politică prin care starul politicii franceze și europene a câștigat alegerile, protestele nu înclină nici spre stânga, nici spre dreapta, atrăgând oameni care se consideră neglijați de guvern din toate păturile sociale. Unii observatori au început deja să dea demonstrațiilor dimensiuni istorice.Media fraceză a raportat peste 2.000 de demonstrații separate de-a lungul și de-a latul Franței în ultimele zile. La baza protestelor stă creșterea prețurilor combustibililor, mai ales ale motorinei, iar pe măsură ce furia s-a extins, a devenit clar că o mare parte din populație acuză aparenta indiferență a lui Macron față de ceea ce este perceput ca înrăutățirea condițiilor de trai ale clasei muncitoare.
Frank Buhler, activitst politic în vârstă de 53 de ani, trăiește într-o regiune rurală din sud-vestul țării, scrie AFP. El le-a cerut protestatarilor să „inunde Parisul pe jos, călare sau cu mașina“. Membru al partidului de dreapta „Franța Rezistă“, Buhler a asistat cu inima strânsă la cum scumpirea motorinei în ultimul an a dus costurile drumurilor sale spre muncă și spre casă la cote dezarmante, a explicat el.
„Cheltuiesc cam unu-două salarii lunare pe combustibil“, a spus Buhler, acuzându-l pe Macron că îi pedepsește pe cei care se trezesc de dimineață pentru a merge la muncă.
Macron a fost ales cu promisiunea că va face mai mari veniturile muncitorilor, însă efectele pozitive ale reformelor sale asupra puterii de cumpărare au fost limitate până acum. Motorina, combustibilul folosit de mașinile preferate de francezi, s-a scumpit cu 23% în ultimul an, iar creșterea prețurilor a fost picătura care a umplut paharul pentru multe familii cu venituri reduse.
La începutul acestui an, Macron a anunțat majorarea taxelor pe motorină și benzină ca parte a unor reforme ecologiste introduse de François Hollande și extinse de actualul președinte. Prețul mediu al motorinei a ajuns la 1,51 de euro pe litru, cel mai ridicat nivel de la începutul anilor 2000 încoace. Motorina a fost subtaxată timp de decenii în Franța, fiind promovată ca un combustibil care poluează mai puțin decât benzina. Diferențele de preț sunt acum închise. Taxa pe motorină a fost majorată cu 8 eurocenți în ianuarie și va crește cu încă 6,5 eurocenți la începutul anului viitor, iar cea pe benzină cu 4 eurocenți, urmând să fie majorată cu 2,9 eurocenți din 2019. Mașinile cu motoare diesel reprezintă 60% din parcul auto al Franței.
Guvernul a dat vina pe creșterea cotațiilor petrolului pentru scumpirea carburanților, însă protestatarii nu-și îndreaptă furia spre OPEC, ci spre reformele gândite la Paris.
„Nu putem cumpăra mâncare după plata impozitelor, însă vom cumpăra mașini electrice?“, se plânge Valerie Pini, o secretară în vârstă de 45 de ani întervievată de Bloomberg. Pini locuiește într-o periferie a Parisului. Cele mai recente proteste au paralizat traficul în capitala franceză, însă demonstranții veniți de peste tot din țară au sprijinul unei părți semnificative a locuitorilor. Mulți dintre ei acuză declinul calității serviciilor, stagnarea pensiilor și salariilor și scumpirile în lanț.
„Macron trebuie să vină să stea de vorbă cu cei ale căror salarii nu ajung până la sfârșitul lunii“, spune Xavier Jiret, lucrător comercial de 48 de ani.
Protestele actuale sunt speciale în sensul că într-o țară unde de obicei un partid politic sau un sindicat își asumă responsabilitatea provocării, ele nu au niciun lider recognoscibil, nicio structură formală sau afiliere. Mișcarea „vestelor galbene“ - vestele reflectorizante pe care șoferii sunt obligați să le poarte în caz de urgență - unește alegători de toate vârstele, de extremă dreapta, de extremă stânga și chiar dintre cei care l-au ales pe Macron, remarcă BBC.
Faptul că taxele pe combustibil nu sunt cele mai mari din Europa și sunt chiar mai mici decât în Germania nu schimbă percepția că guvernul pune greul pe umerii șoferilor și că nu-și respectă promisiunile.
Cooperarea demonstranților este un semn că președintele nu a reușit să readucă încrederea în politicieni și că separarea dintre clasa politică și cea muncitoare a rămas.
Protestatarii nu sunt cei mai marginalizați cetățeni ai Franței, ci oameni care spun că au probleme financiare chiar dacă au loc de muncă, care simt că duc greul problemelor economice ale țării lor în timp ce companiile și bogații primesc scutiri de taxe.
Guvernul a învinovățit grupurile de extremiști pentru scenele de violență din Paris, însă mulți demonstranți sunt cetățeni pașnici, care se depărtează de actele de vandalism.
Ei sunt „oamenii care câștigă prea mult pentru a primi ajutoare de la stat sau scutiri de taxe, și prea puțin pentru a trăi confortabil“, scrie Le Monde. „Toți trăiesc în locuri unde serviciile publice sunt slabe și unde nu văd roadele plății taxelor.“
Protestele aruncă o nouă lumină asupra strategiei politice a lui Macron: venirea din afara partidelor mainstream a fost un avantaj în alegerile din mai 2017, însă face să nu aibă legături istorice cu comunitățile locale.
Institutul Rexecode estimează că puterea de cumpărare a gospodăriilor va crește cu doar 1,3% anul acesta, nereușind să compenseze pentru declinul general al venitului disponibil de 440 de euro între 2008 și 2016.
De când Macron este președinte, și șeful guvernului, rata șomajului s-a redus la 9,1%, nivel dublu față de cel din Germania sau Marea Britanie. Între timp, creșterea economică a încetinit în Europa.
Mișcarea „vestelor galbene“ a fost comparată cu „șepcile roșii“, temuții bretoni care au forțat guvernul socialist al lui Hollande să retragă o taxă pe poluare aplicată camioanelor după câteva săptămâni de proteste, în 2013, ale producătorilor de alimente. Însă, spre diferență de „șepcile roșii“, mișcarea „vestelor galbele“ are o anvergură națională și reprezintă o gamă extinsă de nemulțumiri. Pentru istoricul Jean Garrigues, profesor la Universitatea de Științe Po din Paris, protestele au ecouri în revolta țăranilor contra taxelor din 1358. „La fel ca atunci, revolta este extensia disconfortului social, ceea ce face ca problema să fie greu de rezolvat.“
Unii observatori văd în aceste proteste semințele unor mișcări populiste cum este Mișcarea 5 Stele ajunsă la guvernare în Italia.
0 comments :
Trimiteți un comentariu