Opinie Sorin Pâslaru, redactor-șef al ZF. Premieră: BNR afirmă că, prin strategiile lor, marile bănci mențin deliberat România în stare de subdezvoltare financiară

Știrea a fost publicată vineri, 14 decembrie 2018, 01:29 în categoria

Opinie Sorin Pâslaru, redactor-şef al ZF. Premieră: BNR afirmă că, prin strategiile lor, marile bănci menţin deliberat România în stare de subdezvoltare financiară Banca Națională critică în mod direct cele mai mari opt bănci din România, în „Raportul asupra stabilității financiare“ din decembrie 2018, că nu își asumă prin strategiile pe următorii doi ani o creștere a creditării și deci a intermedierii financiare, cu toate că realizează pe piața financiară românească profituri generoase, mult peste media UE.

Pentru prima dată Banca Națională nu se mai mărginește doar să constate o situație de fapt, ci avertizează că cele mai mari bănci din România au strategii care nu contribuie de fapt la dezvoltarea sistemului bancar și a prezenței sale în economie, ci dimpotrivă, acțiunile lor vor duce la diminuarea intermedierii financiare.

BNR își asumă practic faptul că unul dintre obiectivele sale principale este intermedierea financiară din România, exprimată prin raportul între activele bancare și Produsul Intern Brut sau creditele raportate la PIB sau la totalul cifrei de afaceri din economie.

Raportul BNR are ca temă specială chiar reflectarea în detaliu a acestui paradox al economiei și sistemului bancar: faptul că băncile din România sunt superprofitabile, mult peste media Uniunii Europene, dar gradul de intermediere financiară este foarte jos.

În mod natural, orice întreprindere cu marjă bună de profit caută să se extindă, ca să-și mărească profitul în valoare absolută. Iată însă că băncile românești, deși au un randament al capitalului (ROE) de 15,7% la septembrie 2018, dublu față de cel din Uniunea Europeană, de 7,2% (iunie 2018), nu își asumă pentru anii viitori o dinamică a creditării mai mare decât creșterea nominală anuală a PIB, astfel încât intermedierea financiară să crească.

„În eventualitatea concretizării strategiilor de creditare și de finanțare prognozate de bănci, valoarea activului s-ar majora într-un ritm inferior creșterii nominale anuale previzionate pentru PIB. Ca urmare, gradul de intermediere financiară ar continua tendința descrescătoare consolidată în următorii ani și nu ar contribui la o îmbunătățire semnificativă a eficienței prin prisma efectului de volum asociat veniturilor nete din dobânzi.“

Așa scrie Banca Națională în „Raportul asupra stabilității financiare“, într-un capitol special intitulat „Tema specială, Eficiența operațională a sectorului bancar și nivelul intermedierii“.

Titlul este edificator. Este clar că la cel mai înalt nivel al Băncii Naționale se pune în sfârșit întrebarea: cum puteți face profituri atât de mari în România, dar mențineți sistemul bancar în subdezvoltare relativ la economie?

De fapt se ajunge încet-încet la o întrebare și mai de adâncime: de ce, dacă aveți toate condițiile și faceți profit în România, nu vă măriți implicarea în economia românească, nu finanțați investițiile și capitalul de lucru de care au nevoie firmele românești, atât de secătuite de capital în ultimii ani?

Pentru o țară care plânge pentru infrastructură și după proiecte industriale de orice natură, în condițiile în care avem deficit extern de 2 miliarde de euro în industria agroalimentară și de 5 miliarde de euro în industria chimică, este absolut năucitor cum băncile sunt supralichidizate, cu un raport credite/depozite de 75%, față de 116% media în Uniunea Europeană, și creditele pentru companii scad în loc să crească.

Soldul depozitelor populației și companiilor este astăzi cu 17 miliarde de euro mai mare decât creditele acordate în economie de către bănci. Practic băncile stau pe munți de bani, economia țipă după investiții, dar prognozele pentru următorii ani arată o și mai redusă implicare a băncilor în finanțarea economiei reale. Este absolut aiuritor și chiar se poate pune întrebarea: este o comandă politică  externă de menținere a economiei românești și industriei românești în stare de subdezvoltare? Cine vrea ca România să fie un simplu exportator de cereale și resurse energetice?

Astfel, BNR estimează că evoluția gradului de intermediere, exprimată ca active bancare/PIB, va scădea de la 49,5% în 2018 la 46% în 2020, dacă se iau în calcul strategiile celor mai mari opt bănci din economie, prezentate Băncii Naționale. În aceeași perioadă, ponderea creditului neguvernamental în PIB se va reduce de la 25,7% la 25,5%.

De notat faptul că deja între 2017 și 2018 intermedierea bancară a scăzut de la 53,5% la 49,5% și creditul neguvernamental în PIB a scăzut de la 27,1% la 25,7% (pagina 106, a „Raportului asupra stabilității financiare“, BNR, decembrie 2018).

De fapt, există și o explicație în raport cu de ce scade intermedierea în pofida profitabilității mari: este de fapt un model în sine - business puțin cu marje foarte mari.

BNR arată că băncile ar trebui să micșoreze marjele de dobândă practicate la credite și să extindă volumul de creditare.

„O provocare la adresa modelului actual al băncilor este legată de modul de generare a veniturilor operaționale, fiind necesară accentuarea efectului de volum în detrimentul celui de preț pentru generarea veniturilor de dobânzi, în condițiile creșterii gradului de intermediere financiară.”

În prezent, diferențialul între rata de dobândă la creditele și depozitele populației din România este de 7%, arată BNR, față de 3,2% în Cehia și 4,2% în Polonia, iar în zona euro este de 2,1%.

Diferențialul pentru societățile nefinanciare este în România de 3,8%, în Cehia de 3,1% și în zona euro de 1,4%.

BNR afirmă că în mod deliberat băncile aplică un model de creditare prin efectul de preț și mai puțin prin cel de volum, pe fondul persistenței unui grad de intermediere redus și în condițiile necesității de acoperire a cheltuielilor operaționale, altele decât cele legate nemijlocit de generarea de venituri.

Gradul de intermediere financiară de 52,2% în iunie 2018 este de patru ori mai redus decât în Uniunea Europeană, unde se ridică la 208%. Pe de altă parte, profitabilitatea sistemului bancar este dublă față de media UE, atât ca rentabilitate a capitalurilor, cât și ca rentabilitate a activelor.

Intermedierea financiară la nivelul sistemului privat, calculată ca îndatorarea totală a companiilor și populației raportată la PIB, este în scădere cu 2,4% în ultimul an, până la 38,9% din PIB, în iunie 2018.

Dacă se calculează gradul de intermediere financiară prin raportarea activelor întregului sistem financiar la PIB, indicatorul arată mai bine, fiind de 69,2%, însă în perioada iunie 2017 - iunie 2018 este la rândul său în scădere cu circa 3 puncte procentuale.

În mod hilar, singura componentă a sistemului financiar care a contribuit în mod pozitiv în ultimul an la intermedierea financiară este segmentul pensiilor, cu o creștere de

0,35 puncte procentuale. Băncile scad intermedierea cu 2,1 puncte procentuale, fondurile de investiții cu 0,8 puncte procentuale, societățile de asigurare cu 0,2 puncte procentuale și instituțiile financiare nebancare cu 0,15 puncte procentuale. Așa arată o economie pe drumul dezvoltării și modernizării? Cu intermediere financiară în scădere?

Dar pe undeva poate este normal ca intermedierea financiară să ajungă să fie impulsionată de pensionari, că doar aceștia conduc sistemul financiar bancar.

Realitatea tristă este că România dă înapoi în loc să se dezvolte când vorbim de intermediere financiară. Ce înseamnă intermediere financiară? Înseamnă irigarea economiei cu bani, cu credite care acum din păcate băltesc într-un sistem bancar superprofitabil pe baza finanțării scumpe a populației și a plasamentelor în titluri de stat.

Nu ar fi normal poate să fie legate veniturile celor care conduc sistemul bancar de aceste evoluții? Dacă suntem la un sfert din intermedierea bancară din UE, veniturile responsabililor să fie la rândul lor de patru ori mai mici.

România se mulțumește cu puțin, dar plătește exorbitant. Spre exemplu, deși CEC-ul românesc și cel ungar (OTP) au plecat în anii ‘90 la drum cu active similare, astăzi activele OTP-ului sunt de 50 mld. euro, cât jumătate din tot sistemul bancar românesc și de 7 de ori mai mari decât ale CEC-ului. Însă șeful CEC-ului din România câștigă aproape la fel ca șeful OTP.

Când aloci resurse fără rezultate, progresul nu poate să fie decât inversul, adică regres.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Sorin Pâslaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu