Zece destinații turistice care sunt mai ofertante iarna

Știrea a fost publicată sâmbătă, 15 decembrie 2018, 12:29 în categoria

Zece destinaţii turistice care sunt mai ofertante iarna 1. Parcul Național Riisitunturi, Finlanda

Înființat în 1982, în Posio, în apropiere de granița cu Rusia, se întinde pe o suprafață de 77 de kilometri pătrați, iar, în timpul iernii, peisajul devine de-a dreptul bizar, pentru că arborii de aici, acoperiți de nea, încep să semene cu oameni de zăpadă. Fenomenul a primit și un nume, tykkylumi.

2. Jökulsárlón, Islanda

Un uriaș lac glaciar situat în sud-estul Islandei, la marginea Parcului Național Vatnajökull, este considerat una dintre minunile naturale ale acestei țări. Privit de pe șoseaua dintre Höfn și Skaftafell, apare ca o procesiune fantomatică de aisberguri albastre și a fost ales drept fundal pentru mai multe pelicule de succes, precum "A View to a Kill", "Die Another Day", "Lara Croft: Tomb Raider" și "Batman Begins".

3. Lacul Bled, Slovenia

Un decor potrivit pentru un weekend de poveste, lacul Bled este situat la aproape 60 de kilometri de Ljubljana. O insulă unde o biserică din secolul al 17-lea este cireașa de pe tort.

4. Hallstat, Austria

Un sat al cărui decor are perfecțiunea unei imagini de carte poștală, situat în Gmunden. Clădirile sale se reflectă în suprafața celebrului lac Hallstatter. Satul este atât de spectaculos, încât chinezii au creat o copie a acestuia în Luoyang, ținutul Boluo.

5. Praga, Cehia

Poate capitala europeană cea mai pitorească, cu castelul său, arhitectura gotică și spectaculosul pod Carol.

6. Lacul Baikal, Rusia

Cel mai mare lac cu apă dulce din lume îngheață în timpul iernii, când temperaturile pot coborî la minus 35 de grade Celsius. Vizitatorii localității Listvyanka, de pe malul lacului, pot face curse pe gheață cu diverse vehicule și apoi pot gusta pește afumat la cald de la dughene.

7. Reine, Norvegia

Insulele Lofoten sunt mai bine de vizitat în februarie sau martie, când vor oferi unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din Europa. Satul Reine, cu colibele sale pescărești, unele transformate în pensiuni, este o populară destinație turistică.

8. Castelul Neuschwanstein, Germania

Un castel fantezie, situat în satul Hohenschwangau din sudul Germaniei, a fost construit la sfârșitul secolului al 19-lea după gusturile extravagante ale regelui Ludwig al II-lea. Din păcate, acesta a murit în același an în care castelul a fost finalizat.

9. Svalbard, Norvegia

Arhipelagul Svalbard, cunoscut și după numele olandez Spitsbergen, situat în Oceanul Arctic, oferă zăpadă, urși polari, ghețari spectaculoși și curse cu sănii trase de câini husky.

10. Hotelul Juvet, Norvegia

Situat într-o pădure sălbatică, pe malul râului Valdolla, hotelul este construit astfel încât să se integreze în frumusețea și liniștea peisajului. A fost folosit drept decor pentru filmul "Ex Machina" (2014), de Alex Garland.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ana Obretin - Mediafax

0 comments :

Trimiteți un comentariu