Piața imobiliară din România ar putea înregistra în 2020 tranzacții de peste 600 milioane euro pe segmentul de birouri, sumă care acoperă doar investițiile aflate într-un stadiu avansat, inclusiv vânzarea portofoliului NEPI Rockcastle către AFI Europe, de 300 milioane euro, arată o analiză Colliers.Astfel, 2020 ar putea fi cel mai bun an pentru investițiile imobiliare locale din perioada post-criză, după un 2019 încheiat cu investiții totale de 644 de milioane de euro pe plan local.
Vedeta pieței va fi sectorul de birouri, susținut de randamente mai atractive decât în alte țări din regiune și de o performanță macroeconomică bună.
Piața de birouri a atras, anul trecut, peste 60% din volumul tranzacționat, București și Cluj-Napoca fiind cele mai dinamice orașe.
”Faptul că ponderea Bucureștiului în raport cu orașele regionale s-a schimbat de la 80-20% în 2018 la 48-52% în 2019 este un indiciu clar al tranformărilor majore din economia României. Un alt aspect pozitiv al anului trecut a fost că am avut investitori noi implicați în tranzacții locale. Activele locale au atras interes din partea investitorilor din Orientul Mijlociu și Îndepărtat, precum și din SUA și Europa de Vest. Fondurile sud-africane și investitorii autohtoni au fost însă cei mai activi, implicându-se în aproape 28% din totalul tranzacțiilor”, spune Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers International.
0 comments :
Trimiteți un comentariu