„Față de estimările de creștere și expansiune pentru anul 2020 despre care discutam cu toții în luna ianuarie, asistăm în prezent, din cauza epidemiei de COVID19, la unele transformări pe termen scurt ale pieței industriale și logistice. Măsurile de distanțare socială și restricțiile impuse recent au generat incertitudine și au creat o abordare de tipul “wait and see“ din partea unora dintre investitori, generând anumite amânări“, a spus Andrei Brînzea, Partner Land & Industrial Cushman & Wakefield Echinox.El a subliniat că pe de altă parte au crescut și numărul de cereri de depozitare pe termen mai scurt și au generat creșteri în e-commerce, pharma și food retail, adică exact în domeniile unde cererea a crescut puternic.
„Ținând cont de faptul că majoritatea scenariilor legate de epidemie sunt pe un termen relativ scurt, de aproximativ 2-3 luni, există încredere că lucrurile se vor îndrepta și vor reveni la normal. Totodată, în aceste momente segmentul logistic – depozitare - producție este mai important ca niciodată și considerăm că situația actuală economică generată de epidemie va avea un impact minimal asupra industriei de profil“, a spus Andrei Brînzea.
0 comments :
Trimiteți un comentariu