
Amazon a anunțat săptămâna trecută că a început să adune echipamente pentru a-și construi primul laborator propriu de testare. Compania a spus că vrea să dezvolte capacități de testare prin care să poată monitoriza starea de sănătate a sutelor de mii de angajați ai companiei, inclusiv a celor asimptomatici.
„Testarea la scară largă de-a lungul tuturor industriilor ar ajuta atât oamenii să rămână în siguranță, cât și economia să reporneasc. Din păcate, trăim într-o lume a neîndestulării unde testarea pentru COVID-19 este puternic raționalizată”, a scris Amazon într-o postare pe blogul propriu.
Amazon a mutat cercetători, manageri de programe și alți specialiști din proiectele lor către acest proiect al testării în masă. Compania speră că va începe în curând testarea angajaților din prima linie. Agenția de presă Reuters a scris că Amazon este în discuții cu șefii a doi producători de teste pentru a identifica modalități prin care să testeze angajații.
Testarea la scară largă este arma cheie în lupta cu coronavirusul, întrucât experții din sănătate încearcă să limiteze răspândirea.
De obicei, aceste eforturi de testare trebuie desfășurate de guvern, însă politicienii s-au regăsit într-o situație pe care o gestionează cu greu, nereușind să acopere necesarul de teste și materiale medicale.
Faptul că Amazon își asumă o misiune atât de importantă amintește de puterea unei companii care valorează 1.000 miliarde dolari – astfel încât poate acționa ca o țară în sine.
Jeff Bezos, fondatorul și CEO-ul Amazon, este cel mai bogat om din lume și unul dintre cei mai puternici.
Veniturile Amazon în 2019 s-au ridicat la 281 miliarde dolari, aproximativ cât PIB-ul României.
Amazon are peste 150 milioane de clienți în sistemul de loializare Prime la nivel global, ceea ce ar însemna că dacă aceștia ar fi o țară, ar fi a noua cea mai populată țară din lume.
Cu toate acestea, valoarea și puterea Amazon nu au putut să protejeze compania în fața unei pandemiei.
Până acum, cel puțin 50 de angajați Amazon din 500 de depozite situate în SUA s-au îmbolnăvit de COVID-19, potrivit New York Times.
Amazon a încercat să crească moralul angajaților majorându-le plata cu doi dolari pe oră în SUA, și doi euro pe oră în Uniunea Europeană, în timp ce a anunțat că va plăti dublu orele suplimentare. Mai mult, Amazon angajează 100.000 de oameni pentru a face față cererii în creștere.
0 comments :
Trimiteți un comentariu