Valeriu Toma, CBRE: Proprietarii de birouri vor să scadă cu 30-50% costurile de operare ale clădirilor, fără a afecta serviciile sau joburile furnizorilor

Știrea a fost publicată luni, 13 aprilie 2020, 17:17 în categoria

Valeriu Toma, CBRE: Proprietarii de birouri vor să scadă cu 30-50% costurile de operare ale clădirilor, fără a afecta serviciile sau joburile furnizorilor Procentul angajaților care au nevoie să vină la birou a scăzut cu până la 90-95% din totalul echipelor, pe măsură ce companiile au implementat munca de acasă, în contextul pandemiei de COVID-19, lucru care ar putea duce la o  scădere a costurilor de operare ale clădirilor cu până la 50% în acestă perioadă, arată o analiză realizată de compania de consultanță imobiliară CBRE.

„Pe piața de property management a clădirilor de birouri asistăm la un paradox: având în vedere gradul redus de utilizare în această perioadă, proprietarii se gândesc să scadă costurile de operare a clădirii cu 30-50%, însă fără a afecta serviciile sau a pune în pericol joburile furnizorilor. Eficientizarea costurilor de service charge, în afara taxei pe proprietate, are două componente: echipamentele tehnice și oamenii. În cazul echipamentelor, se pot modifica programele de funcționare, trecându-se pe modul de economisire sau chiar oprind parțial anumite echipamente care asigură încălzirea, ventilația sau iluminatul spațiilor”, explică Valeriu Toma, Deputy Head of Property Management, CBRE România.

În ceea ce privește oamenii care asigură serviciile de operare ale clădirilor de birouri soluțiile se referă la implementarea unor ture mai scurte, un program redus de lucru sau asigurarea unor echipe stand-by care sa suplinească nevoile reactive.

„Atât proprietarii, cât și chiriașii, își doresc ca spațiile de birouri să fie menținute în parametrii optimi de funcționare, pentru ca întoarcerea la birou să se petreacă în condiții cât mai bune. Clădirea este un organism viu și are nevoie să fie întreținută corespunzător. Soluțiile implementate pe timpul pandemiei nu trebuie să creeze prejudicii pe termen mediu și lung. Reducerea activităților de mentenanță, fie că vorbim de spațiile exterioare sau de cele interioare, trebuie făcută strategic”, subliniază Valeriu Toma.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu