Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA, a avertizat că țara încă se află în primul val de infecții cu coronavirus, pe măsură ce mai multe state au înregistrat un număr record de îmbolnăviri după ridicarea măsurilor de distanțare socială, relatează Business Insider.„Suntem încă în primul val”, a declarat Fauci, adăugând că mulți oameni par să își reia activitățile de zi cu zi, ceea ce ar putea alimenta pe viitor răspândirea virusului.
Încă de la începutul crizei generate de coronavirus, experții au adus în discuție posibilitatea unui al doilea val, scenariu în care numărul infecțiilor va crește din nou, atingându-se astfel al doilea vârf al pandemiei.
Săptămâna aceasta, nouă state americane au anunțat un număr record de creșteri în ceea ce privește numărul de cazuri: Arizona, Nevada, Oklahoma, Florida, Texas, Carolina de Nord, Carolina de Sud, Alabama și Oregon.
În ciuda faptului că Fauci a descris coronavirusul drept „cel mai rău coșmar” al său și a avertizat că riscul „încă nu a trecut”, vicepreședintele american Mike Pence a scrie într-o opinie pentru The Wall Street Journal că fricile cu privire la un al doilea val sunt „exagerate”, spunând că Statele Unite câștigă deja lupta împotriva „inamicului invizibil”.
0 comments :
Trimiteți un comentariu