Valul actual de mobilizare împotriva rasismului și discriminărilor aduce în discuție o problemă vitală, cea a reparării daunelor produse de un trecut colonial și sclavagist care persistă. Indiferent de complexitatea sa, problema nu poate fi evitată la nesfârșit, nici în SUA, nici în Europa, scrie Thomas Piketty într-o opinie publicată de Le Monde.La sfârșitul războiului civil, în 1865, republicanul Lincoln le-a promis sclavilor emancipați că vor primi după victorie „un catâr și 40 de acri de pământ“ (aproximativ 16 hectare). Ideea era de a-i despăgubi pe aceștia pentru deceniile de tratament rău și muncă neplătită și de a le permite un viitor ca muncitori liberi. Dacă ar fi fost adoptat, programul ar fi reprezentat o redistribuire agrară de amploare.
Însă după încheierea războiului, niciun text privind compensațiile nu a fost adoptat. Democrații reluară controlul asupra Sudului și impuseră segregarea rasială și discriminările timp de încă un secol, până în anii 1960.
În mod straniu, alte episoade istorice s-au încheiat cu un tratament diferit. În 1988, Congresul a adoptat o lege prin care erau acordați 20.000 de dolari japonezo-americanilor internați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O indemnizație de același tip acordată afro-americanilor victime ale segregării ar avea o puternică valoare simbolică.
În Marea Britanie, ca și în Franța, abolirea sclaviei a fost însoțită de fiecare dată de acordarea de indemnizații către proprietari de către Trezoreria publică. Cât despre foștii sclavi, aceștia au fost nevoiți să învețe să fie liberi prin muncă dură.
În 2001, în contextul dezbaterilor privind recunoașterea sclaviei drept crimă împotriva umanității, Christiane Taubira încearcă fără succes să-și convingă colegii deputați să creeze o comisie care să analizeze acordarea de compensații descendenților sclavilor.
Nedreptatea cea mai extremă este reprezentată fără îndoială de cazul Saint-Domingue, bijuteria insulelor de sclavi franceze din secolul 18, înainte de a se revolta în 1791 și de a-și proclama independența în 1804 sub numele de Haiti. În 1825, statul francez a impus țării o datorie uriașă pentru a-i compensa pe proprietarii francezi de pierderea proprietăților. Amenințată cu invazia, insula n-a avut altă alegere decât să plătească această datorie.
Haiti cere acum Franței rambursarea acestui tribut injust (30 miliarde de euro fără dobândă) și este dificil să nu i se dea dreptate, scrie Thomas Piketty. Refuzând orice discuție privind această problemă apare riscul creării unui imens sentiment de nedreptate.
O problemă similară apare în cazul numelor de străzi și al statuilor și nu avem de ales decât să ne încredem în stabilirea în mod democratic de reguli și criteria juste pentru ca injustiția să nu fie perpetuată.
Dincolo de această dezbatere dificilă, dar necesară, privind repararea daunelor, trebuie să ne îndreptăm atenția către viitor. Pentru a vindeca societatea de efectele rasismului și colonialismului, trebuie să schimbăm sistemul economic, în primul rând prin reducerea inegalităților și un acces egal la educație, locuri de muncă și proprietate, indiferent de origini.
Valul de mobilizare care adună astăzi cetățeni de toate originile poate ajuta în acest sens, scrie Thomas Piketty.
0 comments :
Trimiteți un comentariu