Ministerul de Finanțe a redeschis o emisiune de titluri de stat scadentă în iulie 2025 și s-a împrumutat cu 750 mil. lei peste nivelul de 500 mil. lei programat, la o dobândă anuală de 3,71%.La licitație au participat șapte dealeri primari.
Volumul total al cererii a fost de 1,65 mld. lei, din care ofertele competitive au totalizat 1,50 mld. lei, iar cele necompetitive 152 mil. lei.
Rata cuponului a fost de 3,65%, iar randamentul până la maturitate aferent prețului acceptat a fost de 3,72%.
Din valoarea nominală adjudecată de 1,25 mld. lei, suma oferita de bănci în nume și cont propriu s-a ridicat la 850 milioane lei, iar în contul clienților la 280 mil. lei
Ofertele necompetitive au fost de 125 mil. lei.
În perioada 15 iunie-19 iunie, Ministerul de Finanțe a programat o licitație cu certificate pe 12 luni în valoare de 500 milioane lei și trei cu titluri scadente în iulie 2025 și august 2022, în volum de 575 milioane lei fiecare, și în septembrie 2031, în volum de 230 milioane lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu