
Asemeni multor programe pentru combaterea impactului Covid la nivel mondial, programul italian este avantajos pentru o mulțime de oameni care nu au cea mai mare nevoie de acesta, contribuind chiar la adâncirea diferențelor de venit pe care pandemia le-a scos la iveală și le-a exacerbat.
Puțini ar putea argumenta că încurajarea unui transport mai verde este rea, iar programul pentru biciclete este disponibil pentru toată lume. Realitatea este însă că persoanele cu venituri mai modeste, frecvent dependente de stimulentele guvernamentale, nu dispun de suficiente fonduri pentru astfel de achiziții, chiar și cu un discount de 60%.
„Programe de acest gen tind să încurajeze persoanele mai avute să cumpere produse mai scumpe. Dacă nu dispui de bani, nu te vor ajuta prea mult, astfel că aceste programe tind să sporească inegalitatea“, arată Rosamaria Bitetti, economist la Universitatea Luiss din Roma.
O modalitate mai bună de stimulare a economiei ar privi o concentrare pe reduceri de taxe, pe creșteri ale asigurărilor de șomaj sau investiții în infrastructură și cercetare. Însă astfel de idei, spune Bitetti, sunt de obicei mai puțin vizibile pentru alegători.
Pandemia are bineînțeles un impact diferit asupra diverselor populații. Cele sărace și non-albe au mai multe „șanse“ de a contracta virusul, înregistrează rate mai ridicate de mortalitate din cauza inegalităților legate de condițiile de trai și servicii medicale.
Guvernele din întreaga lume încearcă să direcționeze bani către cei care au cea mai mare nevoie de ei, iar o parte din aceștia chiar ajung la ei. Totuși, criticii spun că multe programe bine intenționate tind să-i ajute mai mult pe cei avuți decât pe cei săraci.
În pofida crizei economice, cei care au fost suficient de norocoși pentru a-și păstra locul de muncă au putut economisi, sau au fost chiar forțați să economisească având în vedere carantina, iar acești bani se duc acum pe renovări, televizoare, biciclete.
Bicicletele reprezintă unul dintre cele mai puternice simboluri ale culturii moderne italiene. În Roma anului 2020, acestea prezintă o imagine mai complexă a clasei și oportunității. Bicicletele sunt acum simultan obiectul dorinței clasei de mijloc și instrument al meseriei pentru legiunile de imigranți care lucrează în domeniul livrărilor.
În total, Italia a alocat aproximativ 210 mil. de euro pentru „bonusul pentru mobilitate“, o mică parte din măsurile anti-Covid ale guvernului. Beneficiile clasei de mijloc de pe urma bonusului pălesc însă în comparație cu ce câștigă bogații care controlează cele mai mari companii din domeniu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu