Spark Technologies UAB, compania lituaniană care oferă un serviciu de tip car-sharing pentru închiriere de mașini electrice prin intermediul unei aplicații mobile, urmează să adauge noi autovehicule în flota locală, ca urmare a parteneriatului încheiat cu Renault România pentru achiziția a 400 de mașini electrice Renault ZOE.Astfel, Spark devine cel mai mare serviciu de car sharing din România, cu peste 550 de mașini electrice în flotă.
„În exact un an de la debutul pe piața din România am ajuns la o creștere impresionantă. Am început cu mai puțin de 50 de mașini în București și curând vom avea peste 550 de autovehicule complet electrice. Suntem foarte încântați de colaborarea cu Renault și ne așteptăm să fie una de succes, pe termen lung. Cu includerea în flotă a celor 400 de mașini Renault ZOE continuăm strategia de a deveni mai accesibili pentru clienții noștri și, totodată, cea mai mare platformă de car sharing din țară”, spune Dimitar Stoyanov, country manager, Spark România.
Versiunea acestui model disponibilă pentru Spark este dotată cu baterie de 40 kWh și are o autonomie de până la 300 de kilometri (WLTP). Prețul curent de închiriere a acestei mașini este de 0,86 lei pentru un minut și 120 de lei pentru 24 de ore.
„În contextul provocărilor majore de mediu, suntem cu toții convinși de importanța propunerii unei soluții de mobilitate complementare care răspunde nevoilor orașelor de a reduce emisiile de CO2 și de a combate poluarea. Suntem încântați să continuăm colaborarea noastră cu SPARK, extinderea flotei cu 400 de Renault ZOE este un semn al interesului orașului și al bucureștenilor pentru o mobilitate electrică, durabilă și mai competitivă, a cărei flexibilitate le permite să se deplaseze foarte ușor și confortabil”, adaugă Istvan Lorinczi, director vânzări speciale în cadrul Renault Commercial Roumanie.
0 comments :
Trimiteți un comentariu