♦
„Turiștii care își planifică acum astfel de ieșiri sunt din ce în ce mai avizi de informații ce țin de acest domeniu de activitate“.
Pandemia de COVID-19 a afectat considerabil industria vinului din România, în special turismul viticol, care până la izbucnirea crizei mergea pe o pantă ascendentă, având în vedere că românii deveneau din ce în ce mai interesați de licoarea lui Bachus. Efectele crizei au redus anul acesta numărul turiștilor care alegeau experiența unei vizite la cramă.
„Cramele au început să fie mai atente la turismul viticol, să fie mai deschise pentru că turiștii, pe lângă pachetele de degustare, vin la cramă și să cumpere vin, iar în situația dată, cu restaurantele în mare parte închise, astfel de vânzări sunt mai mult decât bine-venite. Pe de altă parte, sunt crame care ocazional refuză grupuri din cauza zvonurilor de noi valuri de infectări. Însă indiferent de situație, este bine că ia amploare acest segment. Acest moment a restrâns numărul experiențelor gastronomice, dar și de relaxare care se pot face la o crama“, spune pentru ZF Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro și Revino.ro.
Pandemia a afectat turismul viticol, o sursă importantă de venit pentru crame: O mai bună infrastructură, drumuri, unități de cazare, restaurante sunt necesare pentru a putea face genul acesta de turism mai atractiv. În România sunt peste 250 de crame, iar dintre acestea doar 100 de crame fac turism viticol
Știrea a fost publicată marți, 11 august 2020, 00:37 în categoria Companii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu