Adam Elod, fondator al eWineClub: Nu putem vorbi de România ca destinație viticolă, e nevoie de o cooperare a cramelor. Pe piața din România sunt circa 250 de crame, iar numărul lor crește în ultimii ani pe fondul deschiderii unor afaceri mici, active pe segmentul vinurilor premium

Știrea a fost publicată miercuri, 30 septembrie 2020, 17:42 în categoria

Adam Elod, fondator al eWineClub: Nu putem vorbi de România ca destinaţie viticolă, e nevoie de o cooperare a cramelor. Pe piaţa din România sunt circa 250 de crame, iar numărul lor creşte în ultimii ani pe fondul deschiderii unor afaceri mici, active pe segmentul vinurilor premium Adam Elod, fondator al eWineClub, spune că momentan România nu se poate promova ca destinație viticolă, infrastructura și lipsa locurilor de cazare din jurul cramelor fiind factorii cei mai importanți pentru atragerea turiștilor în zonele viticole ale României.

„Nu există infras­tructură și nici o coo­perare între crame, cu mici excepții, ei se consideră compe­ti­tori. În zonele viticole sunt puține locuri de cazare și se oferă foarte puține posi­bilități de petrecere a timpului liber în afara vizitelor la crame. Poate dacă cramele s-ar implica și ar orga­niza eveni­mente pentru vizitatori, turiștii ar putea să petreacă un weekend sau perioade mai lungi în zonele respective“, spune pentru ZF Adam Elod, inter­national wine expert și fondator al eWineClub.

El spune că în ultima vreme a observat crame românești care încearcă o îmbunătățire a ofertei turistice, care oferă diferite programe și evenimente turiștilor, însă ca România să se poată promova ca destinație viticolă e nevoie ca toate cramele să aibă o astfel de abordare. Ca România să își dezvolte turismul viticol e nevoie de o viziune comună, un program central apolitic cu o viziune pe cel puțin 10 ani, care să fie o colaborare între autorități și cramele românești, spune Adam Elod.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Miruna Diaconu

0 comments :

Trimiteți un comentariu