Companiile aeriene devin din ce în ce mai pesimiste: estimările de scădere a traficului s-au înrăutățit pe fondul celui de-al doliea val al pandemiei COVID-19

Știrea a fost publicată marți, 29 septembrie 2020, 19:12 în categoria

Companiile aeriene devin din ce în ce mai pesimiste: estimările de scădere a traficului s-au înrăutăţit pe fondul celui de-al doliea val al pandemiei COVID-19 Companiile aeriene globale și-au redus marți previziunile de trafic din 2020, după ce micul spor din vară s-a evaporat, pe fondul celui de-al doilea val al pandemiei și introducerii de noi restricții de călătorie, anunță Reuters.

Traficul de pasageri pe tot parcursul anului va scădea cu 66%, a declarat Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA), comparativ cu reducerea estimată anterior de 63%.

„Îmbunătățirea pe care am văzut-o în lunile de vară s-a oprit mai mult sau mai puțin”, a spus Brian Pearce, economistul șef al IATA. Traficul din august a scăzut cu 75,3% ca număr de pasageri, precum și ca distanțe parcurse, comparativ cu o scădere de 79,5% în iulie.

Companiile aeriene presează guvernele să abandoneze carantinele și alte restricții de călătorie și, în schimb, să prefere testele rapide pentru COVID-19 în aeroporturi.

Factorii de încărcare care măsoară proporția de locuri ocupate de aeronave au scăzut cu 27,2 puncte, până la un nivel record de 58,5% în august.

O revenire pe piața internă a Rusiei, în creștere cu 3% față de anul trecut, contrastează cu zborurile australiene în scădere cu 88% și traficul intern chinezesc cu 19% mai mic față de anul trecut, a spus IATA.

Cererea de marfă a scăzut cu 12,6% în august, o îmbunătățire față de scăderea cu 14,4% din iulie, a mai spus asociația.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dorin Oancea

0 comments :

Trimiteți un comentariu