Videoconferința ZF/BT. De ce să alegi factoring pentru compania ta? Tiberiu Moisă, Banca Transilvania: Factoringul este o finanțare mult mai simplu de gestionat decât o finanțare tradițională

Știrea a fost publicată joi, 24 septembrie 2020, 09:37 în categoria

Videoconferinţa ZF/BT. De ce să alegi factoring pentru compania ta? Tiberiu Moisă, Banca Transilvania: Factoringul este o finanţare mult mai simplu de gestionat decât o finanţare tradiţională „Etapele care sunt necesare pentru a derula un contract de factoring au o claritate foarte mare și lucrează foarte mult în beneficiul companiilor.“

Factoringul, un produs bancar prin care companiile își recuperează rapid un procent mare din facturile pe care le emit către clienți, este o finanțare mult mai simplu de gestionat decât un produs tradițional de finanțare cum este creditul, a spus Tiberiu Moisă, director general adjunct MidCorporate și IMM la Banca Transilvania, în cadrul videoconferinței „De ce să alegi factoring pentru compania ta?“, organizată de Ziarul Financiar și Banca Transilvania.

„Factoringul vine cu o valoare mult mai suplă pe care o propune companiilor: nu vorbește despre garanții, ci despre relații comerciale. Practic, câtă vreme reușești să gestionezi într-un mod disciplinat contractul comercial pe care l-ai semnat cu propriii tăi clienți, factoringul îți propune o variantă de finanțare fără prea multe bătăi de cap. Aici este discrepanța, este o  mare diferență dintre cum sună și cum este el în realitate. Este o finanțare mult mai simplu de gestionat decât o finanțare tradițională“, a declarat Tiberiu Moisă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ramona Cornea

0 comments :

Trimiteți un comentariu