Criza coronavirusului întărește rolul dolarului american în economia mondială, dar deocamdată acesta este zdrobit pe piețe de moneda chineză. Yuanul nu amenință nici pe departe poziția dominantă a dolarului american, însă interesul față de moneda chineză este în creștere

Știrea a fost publicată luni, 26 octombrie 2020, 01:02 în categoria

Criza coronavirusului întăreşte rolul dolarului american în economia mondială, dar deocamdată acesta este zdrobit pe pieţe de moneda chineză. Yuanul nu ameninţă nici pe departe poziţia dominantă a dolarului american, însă interesul faţă de moneda chineză este în creştere Debitorii externi s-au îndreptat în acest an către dolarul american într-un ritm record, țări și companii marcând vânzări de 1.290 miliarde de dolari, în creștere cu 21% față de 2019, scrie Bloomberg.

După cum s-a întâmplat și după criza financiară din 2008, dolarul își cimentează și în actuala criză rolul de monedă dominantă a lumii, chiar în condițiile în care politicile președintelui american Donald Trump stârnesc nemulțumirea țărilor aliate și rivale deopotrivă.

„De câte ori apare o criză, companiile și țările se grăbesc să se asigure că dispun de finanțarea de care au nevoie“, arată Jim O’Neill, fost economist-șef al Goldman Sachs. „Iar piețele dolarului sunt singura sursă reală disponibilă“.

Capacitatea de a împrumuta în dolari la nivel mondial a jucat un rol cheie în evitarea transformării crizei sanitare și economice într-una financiară. Totuși, aceasta ar putea crea premisele următoarei crize financiare: dacă dolarul va înregistra o tendință susținută de apreciere, vor fi împinse în sus costurile rambursării datoriilor.

Acesta este un risc în special pentru piețele emergente, unde datoriile externe urcă în cel mai alert ritm din istorie.

Lipsa de alternative ajută parțial la explicarea rolului dolarului. Statutul euro ca monedă de constituire a rezervelor rămâne limitat, iar moneda chineză este în continuare supusă unor controale de capital.

Totuși, avansul consemnat de yuan în ultima vreme este demn de remarcat. Yuanul chinez a avansat cu peste 7% în raport cu dolarul de la minimul atins la sfârșitul unii mai, potrivit Financial Review.

Beijingul are ambiția ca yuanul să devină utilizat la scară mai largă în comerțul mondial. O monedă în care străinii să poată avea încredere este cheie pentru această ambiție.

Yuanul nu amenință nici pe departe poziția dominantă a dolarului american, însă interesul față de moneda chineză este în creștere.

Statutul dolarului este de asemenea o funcție a costului. În condițiile în care banca centrală americană furnizează lichidități masive, fiind acum așteptată să mențină dobânzile în apropiere de zero mulți ani de-acum încolo, dolarul este cu atât mai atractiv ca sursă de finanțare, scrie Bloomberg.

În ceea ce privește evoluția euro în raport cu dolarul, aceasta va fi semnificativ influențată de viitoarele alegeri din SUA, de negocierile legate de Brexit și de potențialele restricții suplimentare generate de accelerarea pandemiei.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu