
Protocolul de protecție pentru clienți și angajați impus de BCR în contextul actual al pandemiei de COVID-19 a generat un număr mare de persoane în fața unităților băncii, astfel că începând cu data de 19 octombrie accesul clienților în sucursalele BCR se face pe baza programărilor telefonice, a spus Dana Dima, vicepreședinte retail și private banking în cadrul BCR, în cadrul unei videoconferințe.
„Cozile din fața unităților BCR sunt generate de modelul de protecție pe care l-am implementat din prima zi, care a asigurat o protecție maximă atât pentru clienți, cât și pentru colegi, acela de distanțare. De asemenea, ne-am gândit că urmează o perioadă cu un anotimp rece care nu ne va permite să gestionăm aceste cozi în afara unității și credem că acest program este unul care respectă clienții și dă dovadă de o civilizație de care România are nevoie“, a spus Dana Dima.
0 comments :
Trimiteți un comentariu