
Deși agricultura românească a crescut ca valoare și multe ramuri s-au dezvoltat după aderarea la Uniunea Europeană, unele ramuri zootehnice încă șchiopătează, România având de trei ori mai puține bovine decât media mondială, care este de 62,7 capete de bovine/100 ha, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU (FAO), a celor de la Serviciul agricol extern al Departamentului pentru Agricultură al SUA (FAS) și de la biroul european de statistică, Eurostat.
Dacă la cultura vegetală producția de cereale s-a dublat față de acum un deceniu, ajungând la 29,5 milioane de tone și productivitatea la hectar a crescut cu peste 50%, la bovine a fost invers. Anul trecut, România a avut 2 milioane de capete de bovine, adică 0,2% din șeptelul lumii, respectiv 2,3% din șeptelul UE, în scădere față de anul 2006, când a avut 3 milioane de capete de bovine, conform datelor de la INS și FAO.
0 comments :
Trimiteți un comentariu