Tranzacție surpriză. OLX vrea să vândă credite: platforma de anunțuri e în discuții să cumpere Kiwi Finance, deținut de fondul suedez Oresa

Știrea a fost publicată miercuri, 21 octombrie 2020, 18:42 în categoria

Tranzacţie surpriză. OLX vrea să vândă credite: platforma de anunţuri e în discuţii să cumpere Kiwi Finance, deţinut de fondul suedez Oresa OLX Group, prezent în România cu brandurile Olx, Storia și Autovit.ro, intenționează să cumpere KIWI Finance, cel mai mare broker de credite de pe piața locală, aflat în prezent în portofoliul fondului de investiții suedez Oresa.

Kiwi Finance a fondat de către Anca Bidian în 2003, iar în 2007 Oresa a achiziționat pachetul principal de acțiuni al companiei. În cei 17 ani pe piață, KIWI Finance a intermediat credite de peste 1,35 miliarde euro.

OLX Group, cu sediul central în Olanda, este prezent în peste 30 de țări, iar în România deține platformele OLX, Storia.ro și Autovit.ro. Tranzacția ar urma să fie încheiată până la finalul anului, după acordul Consiliului Concurenței.

„Achiziția KIWI Finance vine ca rezultat al încrederii OLX Group în perspectivele de creștere a pieței din România și din dorința de a extinde serviciile oferite clienților noștri în zona de finanțare. Suntem siguri că am găsit partenerul ideal cu care să transformăm această viziune în realitate”, a declarat Marcin Urbanczyk, CEO OLX Group Europe.

OLX Group va fi unicul acționar al Kiwi Finance, iar managementul brokerului de credite va rămâne neschimbat, Anca Bidian urmând să fie în continuare CEO.

„Această tranzacție vine după mai multe proiecte de comunicare dezvoltate împreună cu platformele OLX Group în România, Storia.ro și OLX Imobiliare. Suntem convinși că avem cel mai bun partener pentru îndeplinirea obiectivelor noastre de creștere și ne bucurăm că transformarea digitală a KIWI Finance va fi susținută de echipa locală a OLX Group”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu