
Creșterea substanțială a profitului BCR din 2020 vine și pe fondul comparației cu un rezultat slab raportat pentru primele 9 luni din 2019, din cauza unui provizion excepțional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe în trimestrul al doilea din 2019. Din cauza acestui provizion în primul semestru din 2019 BCR raportase o pierdere netă de 20,8 mil. lei, iar după nouă luni din 2019 obținuse un profit net de doar 348,8 mil. lei.
„2020 a fost un an al schimbărilor rapide, al adaptării la ceea ce viitorul ar fi trebuit să aducă în câțiva ani. Anul acesta nu a fost prima furtună prin care a trecut BCR și nici nu este prima dată când am alergat un maraton în timp record. A fost însă o nouă provocare“, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.
Din activitatea operațională, BCR a încasat în 9 luni venituri operaționale mai mari cu doar 1,2% față de 2019, de 542,5 mil. euro (2,6 mld. lei). După scăderea cheltuielilor operaționale din venituri, rezultă un câștig operațional de 291 mil. euro (1,4 mld. lei) obținut de BCR, în creștere cu 6,6% față de 9 luni din 2019.
Înjumătățirea profitului raportat de Erste, grupul austriac care deține BCR, la 637 mil. euro, a fost influențată și de provizioanele mari constituite pe toate piețele principale, în contextul pandemiei de COVID-19.
0 comments :
Trimiteți un comentariu