După nici o lună la tranzacționare, Allegro (eMag-ul Poloniei), liderul bursei poloneze, este mai mare decât Petrom, Banca Transilvania, Romgaz și următorii 7 campioni de la BVB la un loc

Știrea a fost publicată joi, 5 noiembrie 2020, 13:07 în categoria

După nici o lună la tranzacţionare, Allegro (eMag-ul Poloniei), liderul bursei poloneze, este mai mare decât Petrom, Banca Transilvania, Romgaz şi următorii 7 campioni de la BVB la un loc ♦ O singură companie de la bursa polonează, listată pe 12 octombrie 2020, a ajuns la o valoare de piață mai mare decât cele mai mari 10 companii listate la București, ceea ce arată gradul ridicat de dezvoltare al unei burse care în pofida faptului că a pornit în aceeași treaptă de viteză ca și cea românească după căderea comunismului a ajuns acum cea mai mare din regiune.

Cu o valoare de piață de aproape 19 miliarde de euro, Allegro - printre cele mai mari zece platforme de e-commerce la nivel mondial, caracterizată în cercurile de investitori ca „Amazon“ de Polonia este cea mai mare companie listată la bursa de la Varșovia.

Gigantul polonez, intrat la tranzacționare pe 12 octombrie 2020, a reușit să ajungă la o valoare de piață mai mare decât capitalizarea cumulată a celor mai mari 10 companii de la bursa de la București, un clasament care include blue-chipuri precum Petrom, Banca Transilvania, Romgaz, Digi Communications.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu