Criza sanitară dublată de criza economică forțează marile bănci să acționeze la limita legii

În timpul crizei globale din 2007-2008 și după aceea, Rezerva Federală a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, a fost acuzată că prin măsurile de relaxare a politicii monetare s-a angajat într-un război valutar, urmărind deprecierea dolarului pentru a da avantaje competitive economiei.

De atunci, băncile centrale ale tuturor marilor economii occidentale și-au redus dobânzile și au dezlănțuit pro­grame de achiziții de active, notează Ziarul Financiar.

Mai recent, în primăvară, Banca Angliei a anunțat că va ajuta guvernul britanic împrumutându-i bani la nevoie pentru finanțarea uriașelor planuri de cheltuieli pentru atenuarea șocurilor pandemiei de COVID-19. Atunci au apărut rapid comparații între ce face instituția și ceea ce este cunoscut ca „finanțare monetară“, adică finanțarea cheltuielilor guvernului prin printarea de bani. Banca Angliei a făcut clar că acele măsuri ar fi doar temporare și că orice împrumut va fi rambursat până la sfârșitul acestui an. Acum, tot mai mulți obser­vatori ai pieței spun că Banca Centrală Europeană își folosește una din armele de luptă contra crizei pentru a ajusta activ costurile de finanțare ale guvernelor din zona euro, după cum a remarcat Bloomberg. Astfel, programul de achiziții de obligațiuni pe timp de pandemie de 1.350 de miliarde de euro a transformat BCE într-un „regulator de facto al yieldurilor“, spun economiștii de la HSBC Simon Wells și Fabio Balboni.

O astfel de strategie este utilizată de Banca Japoniei și implică de obicei stabilirea de ținte pentru randamentele obligațiunilor cu scadențe mari și cumpărarea acestor datorii în cantități suficiente pentru a atinge țintele.

Oficialii BCE au respins în repetate rânduri afirmațiile că achizițiile de obligațiuni emise de guvernele din zona euro sunt efectuate având în vedere randamente dinainte stabilite. În schimb, ei au subliniat că principala lor preocupare este de a preveni înrăutățirea condițiilor financiare - pentru a se asigura că economia își poate continua revenirea.

„BCE a devenit un regulator de facto al randamentelor, chiar dacă nu ar putea niciodată să anunțe un nivel țintă al yieldurilor“, arată economiștii de la HSBC. Instituției îi este interzis să finanțeze guvernele, argumentează aceștia, subliniind totodată „imposibilitatea practică pentru bancă de a urmări stabilirea unor curbe de randament pentru fiecare dintre cele 19 state membre“ ale zonei euro.

Erik Nielsen, de la UniCredit, a etichetat politica BCE ca fiind „cu totul în afară de nume un instrument pen­tru controlul curbei randamentului“. „Chiar dacă BCE nu ar folosi niciodată termenul, este politica po­tri­vită pentru aceste vremuri extraordinare“, a spus Nielsen.

Nemțoaica Isabel Schnabel, membră a comitetului executiv al BCE, a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că strategia instituției de a proteja condițiile financiare este un „concept oarecum mai larg“ decât stabilirea unui obiectiv explicit pentru ran­damente. „Nu am discutat niciodată despre controlul curbei randamentului în consiliul guver­nato­rilor de când sunt aici“, a spus Schnabel, care s-a ală­turat con­siliului la începutul anului. „Asta nu înseamnă că nu vom discuta acest aspect la un moment dat în viitor, însă nu cred că controlul explicit al curbei ran­da­mentului cu ținte cantitative este în prezent pe masă.“ Tocmai instrumentul în discuție, programul de achiziții de obligațiuni în pandemie, este așteptat și chiar cerut de piețe să fie suplimentat de BCE la ședința de politică monetară de joi cu 500 de miliarde de euro.

Între timp, în ultimele două luni, BCE a efectuat achiziții supradimensionate de obligațiuni germane profitând de efervescența de pe piețele de datorii pentru a reduce ritmul achizițiilor de active ale guvernului francez și italian, notează Reuters. Banca s-a concentrat în criza actuală pe cumpărarea de obligațiuni ale statelor împovărate de datorii cu riscul de a secătui piața, reușind să ducă yieldurile, adică costurile de finanțare, la cote minime. Astfel, randamentele obligațiunilor unor state ca Portugalia și Grecia au ajuns sub zero. În ultimele luni însă, BCE a căutat să-și reechilibreze achizițiile, care ar trebui să fie proporționale cu mărimea ecomomiei și populației fiecărui stat.

Succesul BCE în a reduce costurile de finanțare are și un efect secundar nedorit. Datoriile cumulate ale guvernelor din zona euro, umflate de cheltuielile făcute pentru protejarea economiilor de pandemie, sunt pe cale să depășească pentru prima dată mărimea economiei uniunii monetare. Regulile UE cer ca deficitul bugetar să nu depășească 3% din PIB și ca datoria statului să nu treacă de 60% din PIB. Însă datoria Italiei va crește probabil de la 135% din PIB în 2019 la 160% din PIB în 2021, scrie Financial Times. Aceste reguli sunt deocamdată suspendate, dar, cândva după ce criza se va fi terminat, vor fi probabil reactivate într-un fel sau altul, obligând guvernele să-și reducă îndatorarea până la limitele acceptate.

Pentru Italia, dar și pentru celelalte state cu datorii mari, acest lucru va fi practic imposibil de făcut în viitorul apropiat. De aceea au apărut voci printre oficialii italieni care cer ca BCE să șteargă datoriile suverane pe care le deține „ ceva ce iarăși ar împinge BCE la limita legilor actuale sau chiar dincolo de aceasta.

Sursa:
Ziarul Financiar