
„În cadrul procesului de supraveghere, ASF a solicitat City Insurance informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății. Informațiile solicitate nu au fost transmise Autorității, iar conducerea executivă și conducerea superioară a societății nu s-au asigurat că informațiile solicitate sunt disponibile astfel încât să fie puse la dispoziție în termenul stabilit, ASF fiind astfel împiedicată, fără drept, în exercitarea atribuțiilor conferite prin lege“, au transmis reprezentanții ASF.
Prin urmare, cea mai mare amendă dintre membrii City Insurance sancționați de către ASF aparține lui Renato Szilagyi, președinte al Directoratului companiei, în valoare de 530.000 de lei, în timp ce Buzerea Barbu Mircea, vicepreședinte al Directoratului, și Spyridon Stavros Mavrogalos Fotis, membru al Directoratului au fost amendați cu 500.000 de lei fiecare. Astfel, doar la nivelul Directoratului, valoarea cumulată a amenzilor a celor trei membri se ridică la 1,53 mil. lei.
Pentru Consiliul de Supraveghere al City Insurance, ASF i-a sancționat cu amenzi pe Browne Woodthorpe Robert, președinte al Consiliului de Supraveghere, Rossler Max Walted, vicepreședinte al Consiliului de Supraveghere, Pascale Cristian, membru al Consiliului de Supraveghere, Arampova Aelita, membru al Consiliului de Supraveghere și Papanikolau Epameinondas, membru al Consiliului de Supraveghere în valoare de 450.000 de lei fiecare. Valoarea cumulată a amenzilor pentru întreg Consiliul de Supraveghere depășește 2,2 mil. lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu