Optimism: economia Germaniei a evitat un nou declin în 2020 și poate rezista șocului noilor restricții

Știrea a fost publicată marți, 12 ianuarie 2021, 04:27 în categoria

Optimism: economia Germaniei a evitat un nou declin în 2020 şi poate rezista şocului noilor restricţii Datele economice solide publicate recent cu privire la economia Germaniei, cea mai mare din Europa, sugerează că aceasta a evitat o recesiune sub formă de W în ultimele trei luni ale anului trecut în pofida ultimelor restricții menite să aducă sub control o nouă creștere a infectărilor cu coronavirus. În același timp, ministrul german de finanțe Olaf Scholz s-a declarat încrezător că economia germană poate rezista vreme îndelungată restricțiilor, întrevăzând o revenire a acesteia grație ajutoarelor generoase de stat.

Datele privind comenzile sectorului manufacturier, producția industrială, vânzările de retail, rata ocupării forței de muncă și exporturile pe noiembrie și decembrie publicate recent au depășit toate așteptările, indicând că economia germană a trecut cu bine de ultimele trei luni ale anului trecut, scrie Financial Times.

Economiștii se temuseră că reluarea creșterii îmbolnăvirilor va genera o recesiune sub formă de W în mari părți din Europa în ultimul trimestru al anului trecut, după o recesiune istorică suferită în prima jumătate a anului. Însă estimările de creștere a PIB-ului german pe T4 erau deja mai bune decât pentru alte țări europene.

În această săptămână, biroul de statistică german va publica pri­mele estimări de creștere a economiei germane în 2020. Stefan Schilbe, economist la HSBC, arată că ultimele date eco­no­mice „semnalează din nou că restricțiile implementate pe 2 no­iem­brie nu au avut un efect puternic asupra redresării in­dustriale“. Exporturile de bunuri germane au avansat cu 2,2% în noiembrie lunar, cu mult peste așteptările economiștilor privind o creștere de 0,8%.

Performanța a fost susținută de creșterea anuală de două cifre a exporturilor către China.

Soliditatea sectorului industrial german ar urma să continue în decembrie, sugerează indicatori neoficiali ai activității economice.

Și alte sectoare ale economiei au performat relativ bine. Numărul nemților aflați în căutarea unui loc de muncă a scăzut puternic în decembrie, iar vânzările de retail au depășit așteptările în noiembrie. Totuși, Germania a introdus un lockdown național la mijlocul lunii decembrie care va afecta serviciile, iar restricțiile au fost înăsprite recent.

„Ne așteptăm ca economia germană să se contracte din nou în primul trimestru în condițiile în care lockdown-ul nu va fi probabil relaxat până în primăvară“, potrivit lui Andrew Kenningham, economist Capital Economics.

Ministrul german de finanțe Olaf Scholz s-a declarat însă încrezător că cea mai mare economie europeană poate rezista în fața restricțiilor vreme îndelungată, potrivit Reuters. Scholz a adăugat că se așteaptă la niveluri mai scăzute ale datoriei guvernamentale decât cel de după criza financiară din 2008.

Oficialul german a arătat că se întrevede o ușoară revenire a economiei grație susținerii de stat, scrie Bloomberg. Fără aceste ajutoare, situația economică ar fi mai sumbră, potrivit acestuia. Până la alegeri, pandemia se va fi sfârșit în mare măsură, nemții vor fi optimiști, iar programele generoase de susținere de stat vor fi considerate un succes, a anticipat Scholz.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Catalina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu