
Proiectul ordonanței de urgență cu modificările legislative privind decontarea directă, care va ajunge obligatorie pentru polițele RCA, se află la Ministerul Finanțelor, iar problema decontării dintre asigurători ar putea fi evitată printr-o scrisoare de despăgubire cu titlu executoriu, a spus Cristian Roșu, vicepreședinte al Autorității de Supravegehere Financiară (ASF) pe sectorul de asigurări-reasigurări, în cadrul unei conferințe de profil.
„Forma ordonanței de urgență este depusă la Ministerul Finanțelor. În momentul în care riscul s-a produs, mă prezint cu polița de asigurare la asigurătorul meu, acesta instrumentează dosarul de daună până în momentul lichidării. După lichidarea daunei, el are un dosar complet care va fi însoțit de o cerere de despăgubire. Această cerere, care are în spate tot dosarul evenimentului asigurat, se va transmite asigurătorului persoanei care a produs accidentul. În 10 zile de la primirea acestei cereri de despăgubire, asigurătorul persoanei vinovate este obligat să plătească despăgubirea în cuantum egal cu suma plătită. Dacă în 10 zile nu s-a respectat această plată, asigurătorul persoanei păgubite este în drept să execute această scrisoare de rambursare, aceasta fiind cu titlu executoriu“, a explicat Cristian Roșu.
0 comments :
Trimiteți un comentariu