XTB România: Investitorii se pot proteja de scăderea Bitcoin prin operațiuni de hedging, care îi ajută să își “înghețe” temporar tranzacțiile pentru a se feri de fluctuațiile nedorite ale pieței

Știrea a fost publicată marți, 26 ianuarie 2021, 16:22 în categoria

XTB România: Investitorii se pot proteja de scăderea Bitcoin prin operaţiuni de hedging, care îi ajută să îşi “îngheţe” temporar tranzacţiile pentru a se feri de fluctuaţiile nedorite ale pieţei Investitorii români se pot proteja în fața unor fluctuații mari de preț la Bitcoin sau acțiuni, care ar putea conduce la pierderi financiare semnificative, prin operațiuni de hedging, strategie care dă acestora posibilitatea să își “înghețe” temporar tranzacțiile existente pentru a se feri de fluctuațiile nedorite ale pieței, spun analiștii casei de brokeraj XTB România.

Soluția propusă vine în contextul de volatilitate foarte ridicată a prețului Bitcoin, criptomonedă care a ajuns să coste într-un an cât un apartament, de la 4.000 de dolari în martie 2020 la un maximum de 42.000 de dolari înregistrat pe 8 ianuarie 2021, iar mai apoi, în doar câteva zile, să scadă cu aproape 30%, spre 30.000 de dolari.

„O modalitate foarte bună de a limita riscul de pierdere este reprezentată de operațiunile de hedging, strategie de investiții care vizează limitarea impactului negativ al schimbării prețurilor, de exemplu, la Bitcoin sau acțiuni, prin deschiderea unei poziții opuse, de vânzare în lipsă, pe instrumente derivate. Spre deosebire de majoritatea tehnicilor de investiții, hedging-ul nu presupune obținerea de profit, ci limitarea pierderilor”, explică Irina Cristescu, General Manager XTB România.

Dacă un investitor deține în portofoliu Bitcoin achiziționat la un preț în scădere și dorește să se protejeze până trece trendul descendent, atunci, poate apela la mecanismul de Short Selling și poate vinde în lipsă, o cantitate egală cu cea deținută.

Astfel, ajunge să dețină simultan atât o poziție de cumpărare, cât și o poziție de vânzare pentru aceeași acțiune, înghețând rezultatul acesteia.

„Indiferent în ce direcție se va mișca prețul, cât pierde pe una câștigă pe cealaltă și invers. Deci, practic, fluctuațiile pieței nu mai afectează rezultatul portofoliului pe perioada în care cele două poziții opuse sunt deschise simultan”, spun specialiștii XTB România.

Totodată, în astfel de perioade de volatilitate mare, XTB recomandă investitorilor să aplice principalele principii de management al riscului, mai precis, să nu ia decizii de tranzacționare nedocumentate sau aleatoare; să nu blocheze sume mari în tranzacții; să lase în portofoliu loc pentru mișcările piețelor; să investească doar sume de care se pot dispensa și să diversifice portofoliul.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu