Președintele Italiei se va întâlni miercuri cu fostul șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, și îi va cere să formeze un nou guvern, relatează BBC.
Informația vine după ce liderii partidelor nu au reușit să cadă de acord asupra unei noi coaliții, în urma demisiei prim-ministrului Giuseppe Conte de săptămâna trecută.
Italia se confruntă cu coronavirusul și cu cea mai gravă criză economică din ultimele decenii.
Țara a înregistrat 89.344 de decese, al șaselea număr de morți din lume.
Purtătorul de cuvânt al președintelui a confirmat că întâlnirea cu Draghi va avea loc miercuri.
Președintele Sergio Mattarella a spus că speră ca noul guvern să aibă sprijin parlamentar. El a avertizat că singura alternativă ar fi organizarea alegerilor anticipate, dar aceasta va lăsa țara într-o stare de incertitudine, relatează agenția de știri eAnsa.
Mișcarea 5 stele nu va sprijini un guvern condus de Draghi, a declarat o sursă din partid pentru Reuters.
În cei opt ani ai lui Draghi la șefia Băncii Centrale Europene, zona euro a traversat criza financiară.
După ce a salvat euro, Mario Draghi este chemat să salveze Italia: Fostul guvernator al BCE va forma noul guvern Italian
Știrea a fost publicată miercuri, 3 februarie 2021, 13:57 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu