♦ Bursa de Valori București a inițiat anul trecut primul proiect de tip ESG, în parteneriat cu Sustain Analytics.În contextul în care tot mai multe companii iau în calcul implementarea criteriilor ESG (mediu, social și guvernanță corporativă), ZF a discutat cu Remus Dănilă, investor & public relations officer în cadrul Bursei de Valori București, pentru a vedea ce presupun acestea și cu ce ii ajută pe investitori și pe companii.
„Conceptul ESG se referă la bază la implementarea unor standarde de raportare nonfinanciară pentru companiile listate. Astfel, pe lângă datele financiare standard pe care orice investitor le urmărește, în ultimii ani, în special marii investitorii instituționali și cei cu o politică pe termen foarte lung, au început să pună foarte mult accent și pe criterii nonfinanciare în procesul de alocare a activelor. Vorbind la nivel statistic, la sfârșitul anului 2019 câteva mii de investitori instituționali, fonduri de pensii, fonduri de investiții, cu active de peste 80 de trilioane de dolari, iau în considerare raportările nonfinanciare ale companiilor în procesul de alocare a activelor“, spune Remus Dănilă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu