Nemții de la BMW țintesc o profitabilitate cel puțin dublă în 2021 față de anul trecut, întrucât producătorul german urcă în trenul „verde” și vrea ca jumătate din vânzări să fie reprezentate de vehicule electrice până în 2030, potrivit Bloomberg.Marja de profit a producătorului ar trebui să se situeze între 6% și 8% în 2021, a anunțat BMW, miercuri, în contextul în care anul trecut s-a situat la 2,7%.
BMW plănuiește ca jumătate din vânzările totale să fie formate din vehicule electrice până în 2030, iar brandul Mini va avea până la finalul deceniului un portofoliu format doar din vehicule electrice.
„Am început noul an cu un avânt puternic și țintim să ne întoarcem la nivelul dinainte de criză cât de repede putem. Avem un plan clar pentru a obține un avantaj competitiv în anii următori pe fondul transformării industriei”, a declarat Oliver Zipse, CEO al BMW.
În timp ce eforturile producătorilor auto au fost afectate de pandemie, aceștia apasă pedala de accelerație în cursa tranziției energetice și lucrează pentru a deveni mai eficienți în operațiunile care implică vehicule electrice, dar și pentru performanțe software mai bune.
Spre exemplu, Volkswagen a anunțat săptămâna aceasta o serie de planuri care ar urma să transforme cel mai mare producător auto din Europa într-un jucător puternic și pe piața bateriilor – întrucât vrea să construiască
șase fabrici de baterii în Europa până în 2030
.
Totodată, Volvo și General Motors și-au planuri clare pentru a ajunge să producă doar vehicule elecrtice în viitor.
În ciuda optimismului producătorilor auto pentru anul 2021, datele arată că luna trecută a fost
cel mai prost februarie
pentru sectorul auto european din ultimii opt ani.
0 comments :
Trimiteți un comentariu