Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Oferta publică la One United, cel mai probabil la final de mai - început de iunie. BRK lucrează și la două emisiuni de obligațiuni pentru Ansett Logistics și Alser Forest

Știrea a fost publicată joi, 22 aprilie 2021, 09:56 în categoria

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Oferta publică la One United, cel mai probabil la final de mai - început de iunie. BRK lucrează şi la două emisiuni de obligaţiuni pentru Ansett Logistics şi Alser Forest ZF a scris în premieră în martie că Alser Forest vrea să atragă de la investitori 1,5 mil. euro la o dobândă anuală de cel mult 8%.

Răzvan Raț, director general adjunct al BRK Financial Group, sigurul broker listat la Bursa românească, spune că oferta publică la One United Properties, dezvoltator imobiliar controlat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu și evaluat la 450 mil. euro în noiembrie anul trecut, va avea loc cel mai probabil la finele lunii mai sau începutul lunii iunie 2021.

„Am lucrat la fazele preliminare ale acestui proiect. Informațiile cuprinse în prospect pot fi făcute publice după data aprobării de către Autoritatea de Supra­veghere Financiară. Referitor la evaluarea companiei, din informațiile publice, în ultimele tranzacții private de anul trecut era undeva în jurul a 450 de milioane de euro. Vom derula oferta publică cel mai probabil la final de mai - început de iunie“, afirmă Răzvan Raț.

Bursa de la București ar putea pune astfel capăt în vara acestui an unei perioade de secetă de mari listări care persistă de trei ani, adică de la intrarea la tranzacționare a Purcari din februarie 2018. Compania a început deja road show-ul cu investitorii chiar din această săptămână.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Tibi Oprea

0 comments :

Trimiteți un comentariu