Noua ligă de fotbal a Europei s-a prăbușit la doar câteva zile după lansare, în contextul în care echipele au renunțat pe fondul unui val de critici în rândurile autorităților, politicienilor și fanilor, transmite Bloomberg.Președintele Juventus Torino, Andrea Agnelli, unul dintre arhitecții Super Ligii Europene, a declarat că proiectul nu va putea merge mai departe, conform unui purtător de cuvânt al omului de afaceri. Anterior, liga a anunțat că va lua în considerare „pașii necesari pentru a remodela proiectul”.
Prăbușirea a devenit inevitabilă după renunțarea celor șase cluburi engleze, Premier League fiind cel mai puternic campionat de fotbal de lume, cu sponsorizări și venituri de zeci de miliarde de euro.
Manchester United a declarat că a „ascultat cu atenție reacțiile fanilor, guvernului Marii Britanii și altor acționari”, vicepreședintele Ed Woodward anunțându-și ulterior dimisia. Între timp, Chelsea FC a declarat că va renunța la competiție după ce a „luat în considerare interesele clubului, suporterilor și comunității fotbalistice”.
Executivii din spatele planului, susținuți de banca americană JPMorgan cu o sumă cuprinsă între 4 și 6 mld. dolari, au început deja să discute în privința salvării turneului, potrivit surselor Bloomberg.
UEFA, entitatea din spatele Ligii Campionilor și Campionatului European, a caracterizat mișcarea celor 12 echipe drept „cinică”, însă intenționează acum să obțină finanțări de până la 7 mld. dolari pentru a răspunde direct Super Ligii.
Inițial, echipele implicate în proiect au fost Manchester United, Manchester City, Chelsea FC, Tottenham Hotspur, Arsenal FC, Liverpool FC, Atletico Madrid, Real Madrid, FC Barcelona, Inter Milano, AC Milan și Juventus Torino.
Președintele Super Ligii Florentino Perez, președinte al Real Madrid timp de peste 20 de ani, a spus că planurile au fost dezvoltate pentru „a salva fotbalul”, de vreme ce principalele cluburi europene au primit o lovitură de peste 5 mld. euro din cauza pandemiei de coronavirus.
0 comments :
Trimiteți un comentariu