America și-a încurajat cândva partenerii comercial să-și bazeze dezvoltarea pe exporturi. Judecând după ultimul raport al Trezoreriei americane, acest model nu va fi tolerat la nesfârșit, scrie Daniel Moss, editorialist Bloomberg.În raportul său semianual privind politicile valutare ale partenerilor comerciali, Trezoreria nu a catalogat Taiwanul, Vietnamul și Elveția drept manipulatori monetari, în pofida întrunirii criteriilor. În vremuri normale, aceste țări ar fi purtat această etichetă pentru faptul că-și țin în mod deliberat monedele la un nivel scăzut. În aceste vremuri însă, oficialii nu au putut determina dacă astfel de practici au fost utilizate pentru a căpăta un avantaj comercial sau pur și simplu pentru susținerea piețelor și îmblânzirea recesiunii.
O lege din 2015 a adăugat la criterii excedentul de cont curent și excedentul comerțului bilateral. În acest fel, țări ca Germania, Coreea de Sud, Italia, Singapore, Thailanda, Malaysia, Japonia și India sunt puse sub observație.
Ultimele rapoarte ale Trezoreriei au inclus o analiză a istoriei de dezvoltare pe ultimele câteva decenii a unor parteneri comerciali incluși pe lista de observație. Acestea pot foarte ușor descrie modul în care economiile asiatice au trecut de sărăcie: atrăgând investiții străine directe, dezvoltându-și infrastructura și luând în vizor piețele mari. Astfel, companiile multinaționale, multe din ele din SUA, au fost încurajate să-și dezvolte o poziție în regiune.
Pentru că aceste țări erau atât de dependente de comerț, cursurile valutare au devenit vitale pentru ele. Și pentru că destinația ultimă a bunurilor lor erau rafturile din California sau fabricile din Vestul Mijlociu, oficialilor și politicienilor le-a fost ușor să treacă cu vederea realitatea. Acest model s-a erodat, în opinia lui Moss.
Ce obține America din efortul de a determina manipulatorii să se schimbe? Este puțin neclar. Această etichetă, dacă și atunci când este pusă, nu implică sancțiuni imediate.
Legea cere ca Trezoreria să lucreze cu manipulatorii pentru soluționarea problemei. Penalitățile, incluzând excluderea din contractele guvernamentale americane, ar putea fi aplicate după un an dacă eticheta nu este retrasă.
Neluând nicio măsură de această dată, Trezoreria americană riscă să încurajeze comportamentul pe care încearcă să-l schimbe.
Și totuși, în opinia editorialistului Bloomberg, Vietnamul și alți foști manipulatori nu ar trebui să se considere scăpați. Dacă aceștia consideră că totul în SUA are legătură cu China, ultimele două rapoarte ale Trezoreriei sugerează altceva.
Adevăratul test va veni când perturbările provocate de Covid vor începe să se estompeze, scrie Daniel Moss.
0 comments :
Trimiteți un comentariu