
Cehii au încasat deja această sumă la finele lunii martie, aproximativ 14 miliarde de coroane fiind folosite pentru a plăti din emisiunile de obligațiuni denominate în euro și în dolari, iar o parte din sumă va susține și politica de dividende a companiei.
“În urma îndeplinirii tuturor condițiilor, acțiunile au fost transferate cumpărătorului (Macquarie Infrastructure and Real Assets) și a fost plătit prețul integral de achiziție. Activele vândute includ un total de 7 companii (companie de distribuție, companie de vânzări, parcuri eoliene Fântânele și Cogealac, patru centrale hidroelectrice mici și un centru comun de servicii). În urma decontării tranzacției, CEZ Group rămâne activ în România în domeniul tranzacționării (prin CEZ Trade România) și furnizarea de servicii energetice (prin High-Tech Clima)”, se arată în raportul T1/2021 al CEZ.
“Venitul din vânzarea activelor în valoare de 24,6 miliarde CZK va ajuta la scăderea datoriei financiare; utilizarea pentru investiții de dezvoltare în Cehia, permiterea acordării unui dividend mai mare pentru acționari”, se arată în raportul care poate fi analizat
aici
Ca parte a gestionării lichidității pentru a optimiza cheltuielile cu dobânzile, o parte din fondurile obținute din vânzarea au fost utilizate pentru rambursarea unei părți din emisiunile de bonduri în euro și dolari cu o valoare totală de peste 14 miliarde CZK.
Autoritatea Europeana Antitrust a aprobat la începutul acestui an tranzacția dintre cehii de la CEZ și australienii de la Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) privind operațiunile din România. Ulterior a venit și acordul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din România (CSAT). Pe masa CSAT ajung de regulă tranzacțiile care implică firme sau active ce prezintă importanță majoră pentru siguranța națională.
Cehii sunt prezenți pe piața locală din 2005, când au preluat compania de distribuție de energie electrică Electrica Oltenia SA.
În luna mai a anului trecut, CEZ, controlat în proporție de 70% de statul ceh, a anunțat că își va vinde operațiunile din România, Turcia și Polonia pentru a se concentra pe piața-mamă, fiind vorba de o schimbare a modelului de business.
CEZ România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de energie, având în 2019 o cifră de afaceri cumulată (pe mai multe firme) de 1,9 mld. lei (circa 400 mil. euro) și un profit net de 12 mil. lei. Compania are 2.000 de salariați pe plan local.
Macquarie Infrastructure and Real Assets, parte din grupul Macquarie este unul dintre cei mai mari administratori de active din infrastructură la nivel global, având aeroporturi, servicii feroviare, companii de electricitate și investiții în infrastructura rutieră.
0 comments :
Trimiteți un comentariu