Producătorul de componente auto Compa Sibiu, profit net de 7,5 mil. lei în T1/2021, în creștere cu 26% și venituri de 185,5 mil. lei, plus 5,3%. Acțiunile cresc

Știrea a fost publicată luni, 17 mai 2021, 14:57 în categoria

Producătorul de componente auto Compa Sibiu, profit net de 7,5 mil. lei în T1/2021, în creştere cu 26% şi venituri de 185,5 mil. lei, plus 5,3%. Acţiunile cresc Producătorul de componente auto Compa Sibiu (simbol bursier - CMP) a încheiat primele trei luni din 2021 cu un profit net de 7,47 mil. lei, în creștere cu 26% față de T1/2020, la venituri totale de 185,5 mil. lei, plus 5,3%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza raportului preliminar trimestrial publicat luni la bursă.

Acțiunile companiei au deschis în creștere cu 0,29% ședința de luni, pe un rulaj de 14.951 lei, până la ora redactării acestei știri (10.30), potrivit datelor BVB.

La 31 martie 2021, Compa Sibiu avea active totale de 763,5 mil. lei, în creștere cu 4,21% față de finalul anului 2020, în timp ce datoriile totale însumau 271 mil. lei, în scădere cu 26 mil. lei.

Compa Sibiu are 152,7 mil. lei capitalizare și este deținută în proporție de 19% de Ioan Deac și în proporție de 18,8% de Ioan Miclea.

Acțiunile CMP înregistrează o creștere de 22,81% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacții de 30,9 mil. lei, arată datele BVB.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Bellu

0 comments :

Trimiteți un comentariu