BlackPeak Capital a încheiat cu succes prima rundă de capitalizare a fondului său de investiții BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund, respectiv 68,5 mil. euro dintr-o țintă finală de 120 mil. euro, printre investitori fiind și un fond de pensii administrat de BCR Pensii.Finanțarea va fi folosită pentru investiții de 5-10 milioane de euro în IMM-uri din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia.
„România este una dintre piețele prioritare ale fondului și suntem foarte bucuroși să demarăm aici proiectele de investiții. Ne bucurăm să avem printre investitorii noștri, în premieră, un fond de pensii private obligatorii din România, administrat de către BCR Pensii, și avem încrederea că vom oferi oportunități de diversificare și câștiguri pe termen lung investitorilor instituționali“, a declarat Dorian Macovei, director pentru România al BlackPeak Capital. Fondul se axează pe formarea de parteneriate cu antreprenori de succes din regiune, care au ambiția de a dezvolta companii de talie mondială prin inovație, creștere organică și achiziții.
0 comments :
Trimiteți un comentariu